De ce era nevoie de un șef nou la CNA

Nu știu și nu-mi pasă cine este noul șef al CNA, eu mă bucur că nu mai e cel care era până ieri. Pentru că CNA, sub conducerea de până ieri, se predase complet intereselor obscure ale televiziunilor, agențiilor de publicitate și marilor advertiseri.

În ultimii doi ani, toate televiziunile mari au difuzat informații false ca fiind reale (singura lor acoperire fiind că le aveau de la instituții), spoturi publicitare manipulatoare și mincinoase, iar interviurile publicitare mascate, cu oricine, de la interlopi la politicieni, au devenit o practică uzuală. CNA nu a văzut nimic din toate astea, iar când a fost sesizat, s-a făcut că plouă.

Dovada pentru cele de mai sus e în inbox-ul meu. Anul trecut am reclamat un spot pentru că mințea cu tupeu asupra provenienței unei beri, iar reclamația mea a primit ca răspuns informația că CNA s-a consultat cu un ONG din care făcea parte fabricantul berii. Anul ăsta am reclamat un promo mincinos făcut de un realizator tv, iar răspunsul CNA era un forward al punctului de vedere al televiziunii.

Practic, CNA n-a mai existat în ultimii ani, deși au fost anii în care cei mai mulți bani dubioși au ajuns în conturile televiziunilor, iar acestea au difuzat cele mai ticăloase manipulări și minciuni din istorie. Despre radio nu amintesc, că mă enervez la maxim. Hai să spunem doar că sunt mai multe știri false decât la tv.

Așadar, doamna Monica Gubernat, mă doare-n cot cât sunteți de pesedistă sau de liberală sau de Martorii lui Barna, Simion etc. Faceți din CNA ce ar trebui să fie: o poliție a minciunilor de jurnalism și marketing și trageți pe dreapta toate leprele media. Avem milioane de proști isterici în țara asta și din cauza asta.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: