Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a trimis nici până acum în judecată, cu toate că tragedia soldată cu moartea a opt oameni, între care și mai mulți copii, a avut loc în iarna lui 2023. În același timp, patronul pensiunii care a ars a schimbat strategia.
Opt oameni au murit carbonizați în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2023, în incendiul care a distrus complexul Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului. Surse judiciare au precizat, Libertatea, că rechizitoriul este complex, iar finalizarea cercetărilor a fost trenată din cauza expertizelor extrem de stufoase și care conțin date tehnice. Ca urmare, finalizarea rechizitoriului a fost amânată deoarece sunt încă așteptate concluziile experților de la Institutul Național de Expertize Criminalistice și INSEMEX Petroșani.
În plus, potrivit procedurilor, procurorul de caz a fost obligat să permită și experților angajați de inculpați să studieze rapoartele și să prezinte propriile concluzii. „Pe noi nu ne-a mai chemat decât la prelungiri (n.r. – prelungirea termenului de control judiciar), atâta tot. Știu că experții angajați de noi au făcut comentariile pe marginea rapoartelor de la INSEMEX. Le-au depus în scris. Nici nu le-am citit. Nu mai avem nimic de trimis. Așteptăm pur și simplu. Nu știm ce se mai întâmplă”, a declarat, pentru Libertatea, Cornel Dinicu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News