Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit

Sursa foto: Elena Udrea

Tribunalul Prahova a amânat, marți, judecata asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că Udrea a fost prezentă prin teleconferință la acest prim termen din dosar, iar instanța a dispus solicitarea de relații de la Ministerul Justiției și de la Tribunalul București cu privire la cele două perioade invocate de persoana condamnată.

Astfel, s-a acordat un nou termen de judecată pentru data de 29 aprilie.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu un număr de 154 de zile, din care 83 de zile executate în Penitenciarul San Jose din Costa Rica și 71 de zile executate în Centrul de reținere Belgorod din Bulgaria, toate fiind executate în baza aceleiași hotărâri de condamnare.

Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul privind contestația la executare a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 20 martie.

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Traseul acestui proces a fost unul destul de complicat. Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă ea a fugit înainte de pronunțarea sentinței, fiind depistată și încarcerată în Costa Rica.

Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la această instanță. În consecință, condamnările din dosarul ‘Gala Bute’ au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica și s-a întors în România.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: