Deficit de sânge în spitale. Ministrul Sănătăţii face apel la cetăţeni pentru donare

Ministrul Sănătăţii face apel către cetăţeni să doneze sânge, având în vedere sesizările primite în ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare şi totodată cere centrelor de transfuzie prelungirea programului şi folosirea unităţilor mobile.

„În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20 – 25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate”, spune ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, într-un comunicat.

În plus, ministrul Sănătăţii, a cerut, marţi, reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie analizarea posibilităţii de prelungire a programului de lucru la centrele de transfuzii, dar şi creşterea numărului de utilizări ale celor cinci centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009.

„Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe, iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

sursa: mediafax

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: