Deplasare secretă a şefului CIA în Ucraina

CIA
Sursă foto: CentraL Intelligence Agency

Directorul CIA, William Burns, s-a dus recent în Ucraina unde s-a întâlnit cu responsabili ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, a confirmat vineri un oficial american, informează sâmbătă France Presse.

Această vizită, care nu a fost făcută publică în momentul efectuării, a avut loc în timp ce forţele ucrainene şi-au continuat contraofensiva lansată în iunie în estul şi sudul ţării împotriva forţelor ruse.

Cu această ocazie, Burns a reafirmat „angajamentul american de a împărtăşi informaţii pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse”, a declarat oficialul american pentru AFP, sub condiţia anonimatului.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de a relua teritorii ocupate de forţele ruse şi a începe negocieri de încetare a focului până la sfârşitul anului.

Deplasarea a avut loc în iunie, adaugă ziarul, potrivit Agerpres.

Potrivit responsabilului american, Burns „a călătorit în Ucraina, aşa cum o face în mod regulat de la începutul agresiunii recente a Rusiei în urmă cu mai bine de un an”.

Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul. Revolta, văzută ca cea mai mare ameninţare la adresa autorităţii Kremlinului din ultimele decenii, „nu a fost un subiect de discuţie”, a spus el.

Statele Unite au încercat să arate clar Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune.

Majoritatea media americane au raportat vineri că după această rebeliune, Burns i-a telefonat şefului serviciilor de informaţii externe ruse (SVR), Serghei Narîşkin, pentru a-l asigura că Statele Unite nu erau implicate.

Comandantul şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat, într-un interviu publicat vineri de Washington Post, că lipsa armamentului, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană.

Marţi, Statele Unite au anunţat un nou ajutor de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniţie pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: