Deputat PLR liniștește spiritele privind OUG pentru primari

Deputatul Partidului Liberal Reformator, Octavian Bot, explică prin intermediul unui comunicat de presă că ordonanța de urgență care permite libera migrație a primarilor nu este un motiv de scandalizare a opoziției.

„Apariţia OUG care dă aleşilor locali posibilitate să opteze pentru un alt partid a stârnit comentarii aprinse. Cei mai mulţi acuză lipsa democraţiei, folosind lozinci care mai de care mai aiuritoare. Eu întreb: care democraţie se încalcă? Este mai democratic să „legi” alesul local de un partid, cu toate că în Constituţia nu este prevăzută o asemenea normă? Este democratic ca un preşedinte de partid să dea afară un consilier local, iar acesta să-şi piardă mandatul?Dacă parlamentarii nu pot fi sancţionaţi, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens, de ce să-i sancţionezi pe aleşii locali?”

Octavian Bot explică faptul că statutul aleșilor locali conține o prevedere neconstituțională.

„În realitate, există situaţii în care un primar al unui partid susţine un alt partid, iar acesta nu păţeşte nimic în ceea ce priveşte mandatul său. Ce folos să ţii un asemenea primar legat de partidul din care face parte?

Sancţiunea morală nu poate fi instituită prin lege. Statutul aleşilor locali conţine o prevedere neconstituţională, pentru că în Constituţie este prevăzut doar dreptul cetăţenilor de a se asocia în partide politice. Sancţiunea morală o poate da numai electoratul, care decide dacă îl mai votează sau nu pe alesul aflat în situaţia de a fi părăsit partidul”, se arată în comunicatul remis redacției psnews.ro

Totodată, deputatul PLR spune că atunci când statutul aleșilor a fost modificat și s-a introdus sancționarea celor care părăsesc partidul, nimeni nu a sesizat CCR.

„Atunci când s-a modificat Statutul aleşilor locali, instituindu-se sancţionarea celor care părăsesc partidul, nimeni nu a sesizat Curtea Constituţională. Dacă ar fi fost sesizată, cred că nu mai aveam această prevedere în lege şi nici aceste „indignări democratice” ale unui politruc precum Klaus Iohannis.

Eu cred că principala problemă a clasei politice nu este traseismul, concept inventat din exces de populism, nedefinit în lege. Invoc un singur exemplu, cu toate că exemplele sunt numeroase: Jose Manuel Barosso a fost, la un moment dat, membru al unui partid comunist, iar mai apoi a trecut la un partid de dreapta, fără să-l numească nimeni traseist”, conchide Bot.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL