Deputat PNL, acuzație fără PRECEDENT la Dragnea

Deputatul PNL de Suceava, Radu Surugiu, îl atacă pe vicepremierul PSD Liviu Dragnea după ce acesta a declarat că dorește o ordonanţa de urgență prin care aleşii locali să poată opta pentru un alt partid decât cel pe listele căruia au fost votaţi, conform unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

Redăm integral comunicatul:

Cu ocazia unei vizite la Suceava, ministrul Dragnea a declarat că se gândește ”dacă nu ar trebui să luăm modelul din 2006 și să adoptăm un act normativ în care în 2 săptămâni toți aleșii locali să opteze unde doresc să activeze. Atunci au fost 45 de zile. E nevoie să se limpezească scena politică. Vrem să nu avem sincope în ședințele de CL sau CJ și să ne trezim în 2 ani în blocaje instituționale.”

Ceea ce domnul Dragnea vrea să spună este că nu poate accepta noua realitate politică și anume o alianță a dreptei unite, o reconfigurare a scenei politice în funcție de valori politice și viziune, nu de interese partinice și personale.

Cu alte cuvinte, pentru PSD schimbarea până la capăt înseamnă reîntoarcerea în momentul 1990, ceea ce ne demonstrează încă o dată cât puțin s-a schimbat acest partid stat în ultimii 24 de ani, încercând să cumpere influență politică cu bani publici. În aceeași măsură, se confirmă și politica oportunistă de care social – democrații dau dovadă, luând în considerare declarațiile liderilor PSD din anul 2012, când vorbeau despre stoparea migrației parlamentare și declarațiile recente, care protejează traseismul politic, existând dorința de a-l legaliza printr-o ordonanță de urgență, instrument des folosit de către guvernul PSD – UNPR – PC. Domnul Dragnea nu a făcut decât să reconfirme politica de racolare caracteristică partidului din care face parte, încercând de fapt, să dețină controlul teritorial.

Alianța Creștin – Liberală, singurul proiect politic de dreapta autentic din România, este, după cum am mai spus, alternativa viabilă pentru alegerile prezidențiale, iar domnul Klaus Iohannis câștigă încrederea tuturor românilor prin responsabilitatea, moderația, decența și perseverența de care dă dovadă. De aici și teama actualei guvernări de a pierde puterea, fiind dispuși să facă orice pentru a nu-și pierde influența, chiar și cu prețul promovării unei practici pe care, același PSD, dorea să o interzică prin Constituție anul trecut.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: