Război TOTAL între PNL și PMP – Racolări de filiale și membri

Vicepreședintele PNL, Virgil Popescu, dezminte informația conform căreia filiala PNL Baia de Aramă a trecut la PMP și de fapt organizaţia PMP a comunei Livezile a trecut la PNL, se arată într-un comunicat de presă. ”Declaraţia consilierului local al oraşului Baia de Aramă, Cosmin Bobic, cum că întreaga organizaţie PNL Baia de Aramă ar fi […]

Ponta către ministrul Apei şi Pădurilor: Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?

Premierul Victor Ponta i s-a adresat, sâmbătă, la Bistriţa, ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, cu apelativul „măi, Doina”, în momentul în care o femeie a dorit să-şi facă o fotografie cu şeful Guvernului, iar Doina Pană a intrat şi ea în cadru. Imediat după încheierea ceremonialului militar şi religios de comemorare a […]

O nouă lovitură pentru PNL! Un fost ministru ar putea avea probleme cu justiția

Unul dintre liderii importanți ai PNL ar putea avea probleme cu justiția, ca urmare unui demers făcut de un ministru PSD. Este vorba despre fostul viepreședinte PNL, Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătății în momentul izbucnirii scandalului celor 400.000 de doze contaminate la Institutul Cantacuzino, scriu jurnaliștii de la DCNews.ro. 400.000 de doze de vaccin […]

Zi de sărbătoare pentru Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu sărbătoreşte astăzi, la vila de protocol de la Neptun, 38 de ani de la absolvirea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, alături de foştii săi colegi. Petrecerea va începe la ora 18.00. Cu excepţia anului 2012, atunci când a fost suspendat din funcţie, şeful statului a sărbătorit finalizarea studiilor la vila de protocol […]

Cristi Preda explică de ce NU o susține pe Udrea la prezidențiale

Europarlamentarul Cristian Preda consideră că Elena Udrea nu se potrivește profilului de candidat la prezidențiale. El a fost singurul care a votat împotriva Elenei Udrea, atunci când candidatura acesteia pentru Cotroceni a fost pusă în discuție în forul de conducere al Partidului Mișcarea Populară. „Am fost împotriva candidaturii (Elenei Udrea)”, pentru că „unanimitatea mi se […]

Dragnea aruncă BOMBA. OUG care va arunca scena politică în aer până la sfârșitul lunii

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că ordonanţa care va permite aleşilor locali ca, într-un termen de 15 zile, să decidă apartenenţa lor politică ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestei luni. ‘Până la sfârşitul acestei luni, în opinia mea. Noi putem să fim ipocriţi, […]

Lovitura pentru PNL! O intreaga filiala a trecut la PMP

O întreagă organizaţie a liberalilor a trecut la Partidul Mişcarea Populară! Membrii PNL Baia de Aramă au anunţat că sunt gata să susţină candidatura Elenei Udrea la preşedinţie. Decizia îi aparţine chiar liderului organizaţiei, Cosmin Boboc. Proiectele de reabilitare a infrastructurii şi a şcolilor, dar şi fondurile de 120 de milioane de euro atrase în […]

Deputat PNL, acuzație fără PRECEDENT la Dragnea

Deputatul PNL de Suceava, Radu Surugiu, îl atacă pe vicepremierul PSD Liviu Dragnea după ce acesta a declarat că dorește o ordonanţa de urgență prin care aleşii locali să poată opta pentru un alt partid decât cel pe listele căruia au fost votaţi, conform unui comunicat de presă remis PSnews.ro. Redăm integral comunicatul: Cu ocazia […]

Mesajul lui Ponta la 100 de ani de la Primul Război Mondial

Premierul Victor Ponta a transmis sâmbătă, de la Bistriţa, un mesaj de pace, înţelegere, bunăstare şi toleranţă faţă de toţi locuitorii Europei, cu ocazia manifestărilor legate de împlinirea a o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, precum şi a 70 de ani de la momentul în care România, în timpul celei de-a […]