El a menţionat că scena politică a fost ‘tulburată’ de liderii politici naţionali şi că nu este vina primarilor şi a consilierilor locali că nu se mai regăsesc într-un partid sau altul, motiv pentru care i s-ar părea ‘nefiresc’ să se continue cu această situaţie.
Întrebat dacă se aşteaptă ca această lege să fie atacată la Curtea Constituţională, vicepremierul Dragnea a răspuns că astfel s-ar ajunge la un blocaj în ţară.
‘Există multe instituţii. Şi în lume există instituţii, poate fi sesizat şi la Dumnezeu acest normativ, pentru că, nu?, important este să blocăm tot în ţara asta. Dar noi plecăm de la o realitate, dincolo de actele normative, dincolo de posibilităţile de blocaj în care s-au specializat foarte mulţi aşa-zişi politicieni din România. Noi trăim într-o realitate, bună, rea, trăim în ea, şi, dacă avem înţelepciunea, curajul şi deschiderea să o constatăm, să luăm act de starea de fapt, să încercăm să o însănătoşim, atunci putem să o scoatem. În opinia mea, nu trebuie să mai treneze foarte mult această situaţie şi o să-i prezint primului-ministru această opţiune. În măsura în care aprobă şi este de acord, noi suntem capabili să prezentăm acest proiect de ordonanţă până la sfârşitul acestei luni şi poate fi adoptat ca ordonanţă până la sfârşitul acestei luni’, a precizat Dragnea.
Viceprim-ministrul a subliniat că 90% dintre primarii care se gândesc să se înscrie în alt partid ‘deja sunt trecuţi’ şi că nu se aşteaptă ca toţi edilii să vină spre PSD.
‘90% dintre primarii care se gândesc să plece deja sunt trecuţi la unii sau la alţii. Au probleme cu consilierii locali din localitatea respectivă, deja cetăţenii au început să simtă asta. Cui foloseşte perpetuarea acestei stări extrem de complicate şi confuze? Nimănui. Eu sunt sigur că vor fi destui primari care se vor duce la PMP, la PLR, primari care s-ar putea să vină la PSD, sunt primari care s-ar putea să se ducă la PNL, la PDL. Este o forfotă foarte mare în rândul primarilor şi nu este vina lor, dar trebuie să le dăm această posibilitate’, a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News