Ponta către ministrul Apei şi Pădurilor: Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?

Premierul Victor Ponta i s-a adresat, sâmbătă, la Bistriţa, ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, cu apelativul „măi, Doina”, în momentul în care o femeie a dorit să-şi facă o fotografie cu şeful Guvernului, iar Doina Pană a intrat şi ea în cadru.

Imediat după încheierea ceremonialului militar şi religios de comemorare a victimelor din Primul Război Mondial de la Bistriţa, la care Victor Ponta a asistat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, premierul a dat mâna cu preoţii care au oficiat slujba religioasă, moment în care mai mulţi oameni care se aflau în spatele lor i-au întins mâna.„Nu veniţi şi pe la noi?”, a întrebat un bărbat, iar premierul s-a apropiat de oameni şi le-a strâns mâinile.Mulţi i-au urat succes în alegerile prezidenţiale şi au făcut remarci la adresa faptului că arată foarte bine.

„Să mai veniţi pe la noi până ajungeţi preşedinte!”, i-a spus un bărbat, iar Victor Ponta a replicat: „Sigur că mai vin!”. O femeie din mulţime l-a rugat apoi să facă o fotografie cu ea, iar premierul a fost de acord, însă în cadru a intrat şi Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.„Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?”, i-a spus Victor Ponta amuzat, iar un jurnalist care se afla în apropiere a făcut observaţia că s-a auzit foarte clar, de data aceasta, cuvântul „măi”.

„S-a auzit şi data trecută, staţi liniştit!”, a spus premierul.

Victor Ponta a continuat să le strângă mâinile şi altor bistriţeni prezenţi la ceremonial, a făcut fotografii cu copiii, după care s-a întors în faţa monumentului eroilor, unde a avut loc ceremonialul, pentru a aştepta eliberarea a o sută de porumbei albi, aşa cum era programat.

„Noi nu mai scoatem porumbei”, a spus premierul, cu puţin înainte să fie eliberate păsările.

Porumbeii albi au fost eliberaţi din mai multe cutii, la deschiderea uneia dintre ele, în jurul căreia erau copii, ajutând şi Liviu Dragnea.

„Liviule, lasă-i pe copii! Tu ai treburi mai importante de făcut”, i-a spus premierul, care i-a felicitat pe cei mici fiindcă au reuşit să elibereze toţi porumbeii.

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au mers, în 22 aprilie, în localitatea Beiu, din judeţul Teleorman, unde au vizitat mai multe zone inundate şi au discutat cu oamenii. Presa a relatat că Ponta i s-ar fi adresat ministrului Pană spunând: „Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”. 

Ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, declara, după ce presa a relatat că premierul Ponta i s-ar fi adresat cu „fă”, că ea nu a auzit acest cuvânt niciodată în vocabularul premierului şi că acesta i se adresează mereu doar cu „măi”, Pană cerând totodată ca înregistrarea să fie ascultată atent.

sursa: mediafax

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: