Deputaţii au respins două proiecte legislative ale Dianei Şoşoacă privind anexarea unor teritorii din Ucraina

Dianei Şoşoacă
Sursa foto: facebook

Deputaţii au respins, miercuri, două proiecte revizioniste iniţiate de senatoarea Diana Şoşoacă. Unul dintre ele prevede unirea României cu Republica Moldova, iar cel de-al doilea anexarea unor teritorii aflate acum între graniţele Ucrainei, respectiv Nordul Bucovinei, Herţa, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureşul istoric şi Insula Şerpilor.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, în ambele cazuri, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere, relatează Agerpres. For decizional pe aceste proiecte este Senatul.

În cazul primului proiect, deputaţii comisiei au argumentat că Guvernul României a recunoscut independenţa Republicii Moldova la data proclamării acesteia, respectiv 27 august 1991, iar prin Declaraţia din 28 august 1991, Camerele reunite ale Parlamentului României „au luat act cu deosebită satisfacţie de hotărârea istorică a Parlamentului de la Chişinău, din ziua de 27 august 1991, prin care a proclamat independenţa Republicii Moldova”. Acesta a fost respins cu 213 voturi. Un vot a fost pentru susţinerea proiectului, 11 deputaţi s-au abţinut, iar unul nu a votat.

„Adoptarea unei legi prin care s-ar stipula că ‘Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova’ ar contraveni flagrant obligaţiilor de a respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, care revin României în baza normelor imperative consacrate prin Carta ONU. În plus, prin Actul Final de la Helsinki (1975), România, alături de celelalte state semnatare, s-a angajat să respecte inviolabilitatea frontierelor din Europa şi să se abţină de la orice atentat împotriva acestor frontiere. De asemenea, menţionăm că, drept prioritate de prim rang a politicii externe a României, ţara noastră susţine activ eforturile privind integrarea europeană a Republicii Moldova, în conformitate cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, se arată, între altele, în raport.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL