Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a respins miercuri înregistrarea blocului electoral pro-rus „Victorie-Pobeda” pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea la UE, care vor avea loc simultan pe 20 octombrie, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.
Decizia a fost adoptată cu şapte voturi pentru şi unul împotrivă, într-o şedinţă transmisă în direct de biroul de presă al comisiei. Aceasta a motivat, potrivit publicaţiei Unimedia, că nu poate fi înregistrat un bloc electoral cu o denumire a unei formaţiuni deja înscrise, adăugând că în plus va sesiza Autoritatea Naţională de Integritate în vederea verificării unor reprezentanţi care nu au depus declaraţia de avere.
Membrul CEC care a avut o opinie separată a estimat că respectivul bloc electoral ar fi trebuit să fie autorizat, întrucât partidul cu denumirea identică face parte din el.
Autoritatea electorală a mai transmis că decizia sa poate fi atacată în instanţă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News