Deputatul AUR Dumitru Focșa, reclamat de soție că ar fi agresat-o din nou. Ce au constatat polițiștii

Dumitru-Viorel Focșa
Dumitru-Viorel Focșa / sursa - facebook

Poliția din Năvodari a emis joi un ordin de protecție provizoriu pe numele deputatului AUR Dumitru Focșa după ce soția sa l-a reclamat în noaptea de miercuri spre joi că l-a agresat, potrivit jurnaliștilor de la aktual24.ro

„La data de 2 mai a.c., in jurul orei 02.20, politisti din cadrul Politiei Orasului Navodari au fost sesizati, de o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul ca ar fi fost agresata fizic de sotul sau, un barbat, de 58 de ani.

Politistii deplasati la fata locului au intocmit formular de evaluare a riscului, in urma caruia a reiesit risc iminent, fiind emis ordin de protectie provizoriu.

In cauza a fost intocmit dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de violenta in familie”, a anuntat Politia.

Focsa a fost exclus din partid in 2023 dupa ce si-a batut sotia, insa dupa doar cateva luni el s-a alaturat din nou grupului parlamentar AUR.

Dumitru Viorel Focsa a recunoscut public in ianuarie ca si-a baut sotia pe care a acuzat-o insa de „gelozie extrema”. Aceasta i-ar fi reprosat ca da like-uri pe Facebook unor femei sumar imbracate. Focsa a mai spus ca dupa incident, sotia sa a fugit „in curtea vecinului, membru PSD”, de unde a chemat politia.

Cu toate ca AUR i-a cerut atunci sa isi „respecte angajamentul asumat” si sa renunte la mandatul de parlamentar, Focsa nu a dat curs solicitarii, iar partidul a trecut peste momentul de violenta conjugala si a acceptat ca acesta sa revina in grupul parlamentar, in noiembrie 2023.

„Incepand de astazi voi fi membru in Forta Identitatii Nationale si voi fi parte din grupul AUR”, a anuntat Focsa luni, in plen.

„Biroul National de Conducere al AUR a decis sa il excluda pe Dumitru Viorel Focsa din partid, dupa ce acesta si-a agresat fizic sotia in timpul unui scandal casnic. Ancheta interna intreprinsa de Juriul de Onoare al Aliantei pentru Unirea Romanilor a stabilit ca acuzatiile aparute in spatiul public in urma scandalului declansat la domiciliul familiei Focsa se confirma. Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focsa este incompatibil cu calitatea de membru de partid si cu demnitatea de parlamentar”, se preciza intr-un comunicat AUR dat publicitatii in luna ianuarie.

Partidul ii solicita atunci deputatului sa isi „respecte angajamentul asumat” si sa renunte la mandatul de parlamentar.

„AUR respinge ferm orice forma de violenta domestica si se disociaza de orice personaj care practica, promoveaza sau tolereaza acest gen de manifestare. Cerem pe aceasta cale partidelor si organizatiilor publice din Romania sa urmeze exemplul pe care il dam astazi si expuna public toate cazurile de agresiune impotriva unor persoane lipsite de aparare”, se mai arata in documentul AUR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: