Descoperă Europa Gratuit: Peste 35.000 de permise de călătorie pentru tineri în programul DiscoverEU. Cum te înscrii

Sursa foto: ARF

Comisia Europeană pune la dispoziția tinerilor născuți între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006, care sunt rezidenți într-un stat membru UE sau într-o țară asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia), 35.500 de permise de călătorie gratuite.

Concret, 1.475 de tineri români au posibilitatea să călătorească gratuit cu trenul prin Europa prin intermediul proiectului DiscoverEU, potrivit Știrilor ProTV.

DiscoverEU, a fost lansat în 2018 și face parte din programul Erasmus+ 2021-2027. Până acum, peste 1 milion de tineri au aplicat pentru permisele de călătorie, cu un impact pozitiv asupra experienței lor culturale și de învățare.

Procesul de înscriere 

În România, tinerii eligibili pentru DiscoverEU pot obține permisele de călătorie prin înregistrarea pe Portalul European pentru Tineret. Pentru a obține un permis gratuit, aceștia trebuie să completeze formularul de înscriere, să participe la un quiz despre Uniunea Europeană și să răspundă la o întrebare care va determina selecția participanților. Înscrierile au loc între 16 aprilie (ora 13:00, ora României) și 30 aprilie (ora 13:00, ora României).

Începând cu această rundă, tinerii câștigători care optează pentru un permis flexibil vor avea posibilitatea de a rezerva gratuit până la 4 locuri de tren, prin intermediul sistemului online pus la dispoziție de contractantul oficial al Comisiei Europene”, informează un comunicat de presă.

Participanții pot călători gratuit în Europa timp de până la 30 de zile între 1 iulie 2024 și 30 septembrie 2025, fie în grupuri de până la 5 persoane, fie individual, având posibilitatea de a explora diverse destinații culturale și rute inspirate din principiile noului Bauhaus european.

Noul Bauhaus european este o inițiativă lansată de Comisia Europeană care promovează designul durabil și inovația în construcții și urbanism, inspirat de principiile mișcării Bauhaus originale.

Mai mult decât un bilet 

Programul include un card cu peste 40.000 de posibilități de reducere și programe de învățare și de pregătire înainte de călătorie, organizate de agențiile naționale Erasmus+. De asemenea, tinerii vor avea oportunitatea să întâlnească alți călători în cadrul evenimentelor Meet-up organizate de agențiile Erasmus+ din alte țări.

Un accent special este pus pe incluziunea socială, cu sprijin pentru tinerii cu dizabilități sau probleme de sănătate. DiscoverEU promovează călătoriile durabile, având și opțiuni speciale pentru tinerii din regiunile ultraperiferice și din zonele îndepărtate.

Rețineți că, dacă aveți un handicap sau o problemă de sănătate care vă face călătoria dificilă, veți primi asistență și sprijin pentru a vă ajuta să participați la program.”, informează un articol de pe portalul dedicat tineretului european.

Până în prezent, 11.600 de tineri români au beneficiat de acțiunea DiscoverEU din cadrul programului Erasmus+. În runda anterioară din octombrie 2023, 6.335 de tineri români au aplicat, iar 1.509 au obținut un permis de călătorie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: