Despre subvenţiile pe stuful din Deltă: Firmele care nu îndeplinesc condiţiile legale nu primesc banii europeni

Florin Barbu
Sursa foto: Florin Barbu

Firmele care nu îndeplinesc condiţiile legale nu primesc banii europeni, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, în plenul Camerei Deputaţilor, referindu-se la subvenţiile pentru stuful din Delta Dunării.

„Haideţi să vorbim şi despre subvenţia pentru paludicultură. O transpunere a Regulamentului European în legislaţia românească, votată în unanimitate de toţi deputaţii din comisiile de agricultură şi mediu, deci inclusiv şi de voi, cei de la USR. Ca să fie clar pentru toată lumea: firmele care nu îndeplinesc condiţiile legale nu primesc banii europeni. Dacă se constată că unii solicitanţi de subvenţii nu au îndeplinit condiţiile legale şi din regulamentul european, atunci nu primesc subvenţia”, a spus Barbu, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR împotriva sa.

Acesta a cerut celor care au iniţiat moţiunea să explice oamenilor din Deltă motivul pentru care nu pot primi această subvenţie, deşi fermierii din alte state beneficiază de astfel de subvenţii.

„Corect este să le spuneţi oamenilor din Deltă de ce le refuzaţi dreptul de a primi o subvenţie, pe care alţi fermieri din alte state îl primesc. Corect, de asemenea ar fi bine să le explicaţi de ce aţi votat raportul la această lege şi acum vă zbateţi să nu producă efecte. Corect ar fi să spuneţi care este soluţia pentru a nu sugruma ecosistemele din Delta Dunării. Ce vreţi de fapt? Să se dea foc Deltei? Vă agăţaţi de un subiect pentru a vă masca incompetenţa şi lipsa totală de soluţii, dar să fiţi siguri că anchetele pe care le clamaţi vor arăta că nu e nicio încălcare de lege în acordarea acestui tip de subvenţii”, a subliniat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL