UPDATE Dezastru după inundații. Predoiu, Arafat și Fechet, în zonele afectate. Ședință extraordinară de Guvern

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

UPDATE, ORA 16.47

Guvernul va organiza, luni, o ședință extraordinară pentru a adopta o hotărâre privind alocarea de ajutoare necesare evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații. Anunțul a fost făcut de premierul interimar al României, potrivit Agerpres. Cătălin Predoiu a subliniat că deși Guvernul se află în acest moment într-o formulă interimară, acesta poate adopta măsurile care se încadrează în limitele constituționale ale actualului mandat.

„Vom avea o şedinţă de Guvern urgentă, în afara programului normal săptămânal. Mâine, luni după amiază, se va întruni Guvernul pentru a adopta această hotărâre, pentru a aloca ajutoarele pentru evaluări şi refaceri la Praid. Şi în continuare tot ce ţine de acest guvern în limitele lui de capacitate de funcţionare, de exerciţiu constituţional, vor fi luate toate aceste decizii „, a declarat Cătălin Predoiu.

De asemenea, premierul a precizat faptul că în România există aproximativ 10.000 de kilometri de diguei care protejează comunități și care necesită o analiză a gradului de uzură, dar și un plan structurat de reparații și de modernizare a infrastructurii învechite.

„ Dacă aş fi un guvern plin, aş institui imediat o politică de evaluare rapidă nu numai a acestor diguri, nu numai a acestor lucrări de infrastructură, ci a tot ce înseamnă infrastructură critică din România, de la conducte de transport până la poduri, podeţe şi aşa mai departe. Pentru că sunt lucrări care sunt făcute cu zeci de ani în urmă şi trebuie văzut, concret, la fiecare astfel de investiţie, care este gradul de uzură, dacă sunt necesare reparaţii, dacă nu sunt necesare reparaţii şi făcut un program structurat de revitalizare a acestei infrastructuri. Numai că acest guvern este unul interimar, după cum ştiţi, şi are capacitate limitată de a lua decizii. Asta spune Constituţia. Tot ce putem lua noi ca decizie, luăm. Şi deja am luat, repet, hotărârile CNSU, care mâine vor fi încorporate într-o hotărâre de Guvern (…) Şi este o activitate pentru viitorul guvern de a intra în plin în această problematică a infrastructurilor critice”, a mai spus premierul interimar Cătălin Predoiu, potrivit sursei citate.

Premierul interimar a efectuat o vizită, duminică, în zonele afectate de inundații din județul Covasna, respectiv în localitățile Boroșneu Mare și Băcel. Acesta a fost însoțit de ministrul Mediului, Mircea Fechet, secretaratul de stat în MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu. Cătălin Predoiu a punctat faptul că sistemul de urgență a funcționat și a reușit să evacueze oamenii din calea apelor fără mari pagube. În ceea ce privește despăgubirile, premierul susține că este așteptată mai întâi evaluarea pagubelor.

„Principala preocupare a fost să nu avem vieți în pericol. Sistemul a funcționat foarte bine, comunicare a funcționat foarte bine. Au fost luate în acea noapte hotărâri ale Consiilor Locale pentru Situații ded urgență, urmat joi de Consiliul Național pentru Situații de Urgență. Toate aceste hotărâri luate în cascadă în urma comunicărilor între cei responsabili au condus la angajarea unui proces de lămurire a oamenilor să se autoevacueze și de evacuare a cetățenilor care încă mai aveau dubii că pericolul e foarte mare. Aceea operațiune s-a încheiat cu succes și peste 200 de persoane au fost scoase din pericol, care erau în pericol extrem, putea deveni o chestiune de viață și de moarte”, a declarat premierul interimar Cătălin Predoiu.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Premierul interimar Cătălin Predoiu, ministrul Mircea Fechet și Raed Arafat, au mers în zonele inundate din judeţul Covasna. Predoiu a afirmat că sistemul a funcţionat bine şi a acţionat la timp, iar cel mai important este că nu au fost pierderi de vieţi omeneşti.

Premierul interimar Cătălin Predoiu, a vizitat zonele inundate din judeţul Covasna şi a afirmat că sistemul a funcţionat bine şi a acţionat la timp, iar cel mai important este că nu au fost pierderi de vieţi omeneşti. El a precizat că este făcută o evaluare în teren pentru a se vedea care este amploarea pagubelor şi Guvernul să ştie cu ce s-ar putea confrunta în termeni de suport şi de asistenţă.

Dezastru după inundații. Predoiu, Arafat și Fechet, în zonele afectate. 200 de oameni, evacuați

Predoiu este însoţit de şeful DSU Raed Arafat şi de ministrul Mediului, Mircea Fechet.

„Efectele acestor inundaţii s-au concentrat în două areale, în primul rând aici, în localitatea Boroşneu Mare, ca şi la Băcel şi Lunca Mălcuş, şi efectele au constatat în inundarea unor locuinţe. Celalată zona unde am avut un efect sever a fost la Praid”, a afirmat Cătălin Predoiu, în judeţul Covasna.

El a precizat că principala preocupare a autorităţilor a fost să nu fie vieţi puse în pericol.

„Încă de joi seara, întreg sistemul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă sprijinit şi de Jandarmerie, şi de Poliţie, în cooperare cu autorităţile locale, cu prefectul, de joi noaptea până spre dimineaţă, a intervenit pentru a scoate oamenii din pericol. Principala preocupare a fost să nu avem vieţi puse în pericol. Sistemul a funcţionat foarte bine, comunicarea a funcţionat foarte bine, au fost luate în acea noapte hotărări ale consiliilor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmat joi spre dimineaţă, de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a explicat premierul interimar.

El a menţionat că 200 de persoane au fost scoase din pericolul extrem.

„Toate aceste hotărâri luate în cascadă în urma comunicărilor dintre cei responsabili, în cadrul Sistemului Integrat pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă şi Apărare Civilă, au condus la angajarea unui proces de lămurire a oamenilor să se autoevacueze şi de evacuare a cetăţenilor care încă mai aveau dubii că pericolul este foarte mare şi că este iminent. Acea operaţiune s-a încheiat cu succes şi peste 200 de persoane au fost scoase din pericol, care era un pericol extrem, era o situaţie limită, putea deveni o situaţie de viaţă şi de moarte pentru că inundaţiile au fost severe în acea noapte şi a doua zi dimineaţă”, a mai explicat Cătălin Predoiu.

El a mai precizat că sistemul a funcţionat foarte bine şi nu au fost pierderi de vieţi omeneşti.

„Concluzia tuturor şi a domnului prefect şi aici local, dar şi a noastră la centru, în baza datelor, comunicaţiilor, măsurilor luate, rezultatelor obţinute, a fost că sistemul a funcţionat bine, a fost viabil şi a acţionat la timp. Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieţi omeneşti.”, a subliniat Cătălin Predoiu.

El a precizat că în urma evaluării din teren urmează să fie stabilită valoarea pagubelor.

„Şi astăzi facem o evaluare în teren (…) să vedem cam care este amploarea pagubelor să ne facem o idee şi la guvern să ştim cam cu ce ne putem confrunta în termen de cereri de suport şi de asistenţă. Până acum, din aceste localităţi la centru nu au venit solicitări de asistenţă materială şi financiară. Fără îndoială că după ce oamenii îşi vor relua viaţa şi echipele de evaluatori de la prefecturi vor intra din casă în casă, după ce ele vor fi curăţate cu ajutorul pompierilor vor face o estimare şi sigur la centru vom declanşa mecanisme de ajutor care au fost aplicate şi în alte ocazii şi la alte inundaţii”, a mai transmis Cătălin Predoiu, potrivit newsweek.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: