Radu Mihaiu, cel mai contestat primar din capitală, vrea să transforme Sectorul 2 într-un „nou Centru Vechi” și să pună terasele și discotecile printre casele oamenilor. Primarul USR nu a fost capabil să renoveze Pasajul Obor în 4 ani, iar acum își propune să distrugă și lucrurile bune din sector.
Discotecile și terasele, pasiunea USR-ului
Marele proiect al lui Radu Mihaiu este acela de a construi un „nou Centru Vechi” într-un cartier rezidențial. Zona Sfântul Ştefan-Mântuleasa-Negustori ar urma să fie invadată de baruri și terase. Zona respectivă este zona rezidențială, unde s-au refugiat toți cei care au căutat puțină liniște într-un oraș deja foarte agitat. Radu Mihaiu vrea să distrugă această liniște din inima capitalei și să o transforme în „noul Centru Vechi”. Astfel, liniștea din zonă este pe cale de dispariție pentru că USR vrea să aibă terare, baruri și discoteci.
„Deja s-a deschis o terasă, de mai puțin de o lună, s-a deschis câteva sute de metri de aici, după ce a prins o finalitate această stradă, stradă Negustori, și este foarte clar că e nevoie”, a declarat primarul Sectorului 2.
Toate aceste noi activități comerciale pe care le vrea Mihaiu în „noul Centru Vechi” din Sectorul 2 nu vor face decât să aglomereze străzile din zonă, să producă poluare fonică, să deranjeze cetățenii care locuiesc pe acele străzi și, în cele mai dificile situații, să alunge persoanele din acea zonă. Centrul Vechi din capitală este o zonă exclusiv pentru distracție, unde nimeni nu ar putea locui din cauza aglomerației și zgomotului.
În 2024, aceleași proiecte nerealizate
În 2020, Radu Mihaiu făcea marea promisiune din campania electorală: „curățenie ca acasă”.
„În prezent, Sectorul 2 este văzut de cetățeni ca fiind unul din cele mai murdare și neîngrijite sectoare din Capitală.(…) Vom revizui de urgență contractul cu operatorul de salubritate și vom finaliza organizarea licitației pentru desemnarea unui nou operator, astfel încât curățenia stradală și în toate spațiile publice să fie făcută cum trebuie de un operator licențiat, profesionist”, spunea primarul USR în campania din 2020.
După 4 ani, Sectorul 2 are aceeași problemă: este cel mai murdar sector din capitală și nici nu a schimbat operatorul de salubritate. În campania electorală din acest an, Radu Mihaiu consideră că Sectorul 2 este mai curat, deși sacii de gunoi sunt pe străzi. Sectorul controlat de Mihaiu este cel mai murdar din capitală, depășind chiar și Sectorul 1 controlat de Clotilde Armand, care a avut un război cu operatorul de salubrizare.
„Asta a împins operatorul să-și angajeze mai mulți oameni, a adus chiar lucrători din Nepal. Și face o treabă semnificativ mai bună. Și din punctul acesta de vedere, curățenia, atât măturatul stradal, cât și ridicatul de deșeuri menajere, sunt într-o situație mai bună”, declară Mihaiu în 2024.
Primarul USR nu a realizat nimic în cei 4 ani, iar mesajele sale electorale nu mai sunt ascultate de cetățeni. „Curățenie ca acasă” s-a dovedit un mare eșec.
Obor, eterna minciună a lui Radu Mihaiu
Dacă în 2020 promitea marele parc de la Gara Obor, în 2024 promite un alt parc care va fi realizat doar pe hârtie.
„Parcul Gării Obor – mutarea în subteran a segmentului de căi ferate dintre Baicului și Obor și construirea unui parc deasupra lor, cu păstrarea Gării Obor funcțională”, spunea Mihaiu în 2020.
După 4 ani, Parcul Gării Obor există doar pe hârtie. Dar și în acest an, Radu Mihaiu vine cu aceeași minciună și anunță „noul Obor”. Nu mai vrea să construiască un parc, ci să schimbe Piața Obor.
Radu Mihaiu nu a fost capabil, în 4 ani, să renoveze Pasajul Obor, care este important pentru Sectorul 2. În 2021, Pasajul pietonal Obor a primit investiții de 3,5 milioane de lei, în timpul mandatului lui Radu Mihaiu. Primarul trebuia să modernizeze respectivul pasaj, însă 3 ani mai târziu a anunțat că vrea să facă același lucru. Situația din Sectorul 2 este una tragică: în 2021, ADP Sector 2 a făcut lucrări de 3,5 milioane de lei în pasaj, iar în 2022 Radu Mihaiu anunța că voia alte lucrări în același pasaj. Din 2022 și până în 2024, primarul USR n-a mai făcut nimic. Mihaiu a așteptat campania electorală pentru a începe lucrările.
Oborul este eterna minciună pe care o folosește Radu Mihaiu în campania electorală. Zona Obor a avut mici investiții doar în campania electorală din 2024, când s-au schimbat câțiva metri de trotuar pe o singură stradă. Cu acest lucru se laudă Mihaiu în campanie și consideră că este o mare realizare.
În programul electoral din 2024, primarul USR promite „Coridorul Verde Colentina”. În ultimii 4 ani, nu a fost capabil să construiască un parc la Gara Obor, dar acum promite un parc și mai mare. Doar cetățenii vor decide, pe 9 iunie, dacă mai ascultă promisiunile lui Radu Mihaiu.
Alte proiecte nerealizate
Radu Mihaiu are o listă lungă de proiecte nerealizate, pentru că în timpul mandatului nu a avut niciun rezultat notabil. Primarul USR este cunoscut în Sectorul 2 pentru obsesia sa pentru stâlpișori, ajungând să-i instaleze chiar și în stațiile de autobuz. Pe toate străzile din Sectorul 2 au apărut acești stâlpișori care ar trebui să împiedice mașinile pe trotuar, dar împiedică și pietonii.
Pagina de Facebook a lui Radu Mihaiu este plină de comentarii în care cetățenii se plâng de problemele din sector. Primarul primește atât de multe critici încât nici nu are timp să le șteargă pe toate.
„Nu mai merge cu vrăjeală, nu mai vezi încă un mandat la primăria S2. Ai puțin bun simț și lasă-ne”, scrie un cetățean pe pagina lui Mihaiu.
Radu Mihaiu a promis, în 2020, următoarele proiecte pe care nu le-a realizat niciodată:
- Traseu feroviar urban între Gara Obor și Pipera
- Traseul de biciclete Obor-Circului-Verdi-Floreasca
- Parc de afaceri pentru industrii creative/IMM-uri în locul Uzinei de Reparații – Atelierele Centrale STB
- Parcul Gării Obor
- Autobuzul copiilor pe traseele STB din Sector
- Spațiu verde și timp de calitate pentru familii
- Sprijinirea populației prin credite garantate de primărie pentru proiectele de consolidări private
- Vom revitaliza parcurile ca locuri de socializare și întâlnire a comunităților prin crearea unor puncte multifuncționale în fiecare parc al sectorului care să cuprindă: bibliotecă mobilă, spații de concerte/ spectacole în aer liber/conferințe și întâlniri cu artiști (dimensionat proporțional cu mărimea parcului)
- Vom construi parcări de tip Park & Ride pentru cei care fac vin să muncească în București, ca alternativă la tranzitarea orașului cu mașina.
- Vom construi noi parcări rezidențiale supraetajate sau automate (rotative) acolo unde există spațiul necesar
- Școli și grădinițe cu program prelungit, mai sigure și mai bune pentru copii
Radu Mihaiu vrea al doilea mandat de primar, deși programul din 2020 s-a dovedit o mare minciună electorală. Pe 9 iunie 2024, cetățenii din Sectorul 2 trebuie să decidă la urne dacă vor să mai asculte încă 4 ani minciunile primarului Radu Mihaiu.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News