Procurorii DIICOT împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale efectuează, duminică, 17 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Constanţa, dar şi în judeţul Ilfov, inclusiv la sediul şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar de proxenetism legat de cluburi de noapte.
„S-a reţinut că, începând cu anul 2017, pe raza municipiilor Bucureşti şi Constanţa s-a constituit şi acţionează un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism în cadrul unor cluburi de noapte, unde mai multe femei angajate ca dansatoare tip streaptease practică prostituţia.
Liderul grupului, alături de alţi trei membrii, coordonează şi monitorizează activitatea de prostituţie, asigură cazarea tinerelor şi condiţiile necesare practicării prostituţiei prin punerea la dispoziţie de camere în cadrul cluburilor, asigură prin intermediul agenţilor de pază angajaţi, protecţie fizică tinerelor determinate să practice prostituţia, colectează în folos propriu sumele de bani obţinute din activitatea infracţională în baza înţelegerilor prealabile cu tinerele determinate să practice prostituţia şi oferă comisioane în bani persoanelor ( în special taximetrişti) care aduc clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost cu fetele angajate în cadrul cluburilor”, informează un comunicat al DIICOT transmis presei.
Potrivit sursei citate, la sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi audiate peste 20 de persoane.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei şi al jandarmilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News