Europarlamentari despre Directiva Emisii Industriale: A trata agricultura ca pe o industrie este o greșeală!

Vaci
Foto: cultivar elevage

Pentru trei europarlamentari, revizuirea DEI (Directiva Emisii Industriale) care se discută, astăzi, în Parlamentul European, ar putea duce la o industrializare a modului de a crește bovinele. Având în vedere că într-o industrie ai nevoie de mari investiții, Directiva DEI ar putea pune în pericol fermele care nu vor avea mijloacele necesare de a investi. Potrivit Euractiv, cei trei europarlamentari solicită Comisiei să se excludă vacile din legislație și să nu se impună noi măsuri pentru porci și păsări de curte.

Actualul „Green Deal” al UE se pregătește să combată schimbările climatice. Pactul este aprobat în 2020 si urmărește o Uniune Europeană neutră din punct de vedere climatic în 2050 . În acest scop, ca urmare a acestui Green Deal, se dezvoltă o serie de inițiative politice precum revizuirea Directivei privind emisiile industriale (DEI).

Această revizuire urmărește atingerea obiectivului UE de zero poluare prin reducerea emisiilor din industriile mari, cum ar fi centralele electrice, rafinăriile, tratarea și incinerarea deșeurilor, producția de metale, ciment, sticlă, produse chimice etc.

Comisia Europeană ar dori să trateze vacile ca pe o industrie

Deputații europeni Benoît Lutgen (PPE), Jérémy Decerle (Renew) și Paolo Decastro (S&D), raportori ai Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) au notat pe paginile de socializare, obiecțiile lor cu privire la  anumite aspecte  din Directiva privind emisiile industriale (DEI).

„Cum se va revizui DEI ? Având ideea genială de a supune fermele de animale aceluiași proces de producție, în buclă închisă, care permite captarea majorității emisiilor din fabrică folosind tehnici de atenuare, prin care apa și aerul nu părăsesc planta până nu sunt purificate.

„Și aici apare problema: majoritatea vacilor trăiesc afară, pe pajiști, și nu sunt închise într-o clădire tot timpul anului. Amoniacul și metanul pe care le emit nu pot fi captate, decât dacă crescătorii sunt obligați să-și plaseze animalele într-un mediu închis, lipsit de lumină naturală”.

„Spunem nu, pentru că am văzut cum acest lucru nu a avut efectele dorite pentru sectoarele de porc și pasăre”.

Potrivit Comisiei Europene, directiva privind emisiile industriale permite controlul emisiilor în sectoarele cărnii de porc și de păsări din 2010, cu rezultate bune.

Costul unei instalații poate ajunge pana la 1 milion de euro!

„Era (n.r. Comisia) îngrijorată de bunăstarea porcilor și a păsărilor de curte? În nici un caz”.

Cu unicul obiectiv de reducere a emisiilor, Directiva privind emisiile industriale aplicata la zootehnie ar putea necesita soluții din industria mare: animale din grajduri închise și necesitatea de a avea dispozitive pentru purificarea aerului din aceste grajduri.

„Costul unei instalații poate ajunge pana la 1 milion de euro. Este de la sine înțeles că numai fermele cu mari afaceri pot realiza acest lucru. Și pentru ce beneficiu în termeni de sustenabilitate? Fără a vorbi bunăstarea animalelor”.

NU pune toate ouăle într-un singur coș

În plus, modelul agricol european, mai spun ei, s-a bazat întotdeauna pe diversificarea riscurilor. Întotdeauna a fost vorba de a nu pune toate ouăle într-un singur coș. Dar, cu propunerea actuală, Comisia Europeană ar face exact acest lucru.

„De exemplu, am aduna toate animalele, indiferent dacă sunt vaci sau găini dintr-o ferma. Când un fermier atinge un anumit prag, ar trebui să investească în tehnici de reducere a emisiilor pentru fiecare specie. Astfel, un fermier care crește un anumit număr de vaci, porci și găini ar trebui să investească de trei ori mai mult decât unul care crește doar porci”.

„Noi, deputații din Parlamentul European, de luni de zile afirmăm clar că toate argumentele expuse mai sus nu pot duce decât la un singur curs rezonabil de acțiune: trebuie (…)să excludem vacile din domeniul de aplicare al directivei, și să nu se impună noi măsuri asupra porcilor și păsărilor de curte deja reglementate parțial de legislația în vigoare”.

A trata agricultura ca pe o industrie este o greșeală clară!

„Nu rezolvam nimic daca tratam agricultura ca pe o industrie. Dimpotrivă, industrializarea sectorului agricol va continua în detrimentul fermierului, care va trebui să facă față costurilor mai mari și va avea mai puține mijloace pentru a-și diversifica veniturile”.

Animalele, la rândul lor, riscă să trăiască fără lumina zilei și fără libertatea de a se plimba pe pajiște. Europarlamentarii considera ca această politică are efecte destul de incerte asupra emisiilor si riscă sa ne conducă la o reducere a numărului de exploatații agricole și la a face mai puțină agricultură.

„Comisia nu este pregătită să avanseze cu principiul reciprocității aplicând reguli similare produselor de origine animală pe care le importam în prezent. Prin urmare, ar trebui să abordăm subiectul emisiilor provenite din agricultură și în special din creșterea animalelor? Da. Ar trebui să o facem prin această directivă? Noi spunem nu”, încheie euro deputații.

Poziția României

Reamintim ca europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, anunța pe Facebook, in luna iulie a acestui an, ca fermierii romani, crescători de bovine, nu vor fi obligați să investească în instalații zeci de mii de euro pentru a rezolva problema dioxidului de carbon.

 „Partea bună a lucrurilor este că am reușit să eliminăm includerea fermelor de vite în domeniul de aplicare al directivei DEI. Este absolut absurd și desprins de realitate ca agricultura să fie comparată din punct de vedere a eliminării dioxidului de carbon cu activități industriale precum rafinăriile sau tratarea deșeurilor. Parlamentul European a respins în acest fel un mare pericol, în caz contrar fermierii erau nevoiți să facă investiții de zeci de mii de euro din fondurile proprii!”, declara Buda.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: