Majorarea sancțiunilor pentru parlamentarii care lipsesc de la program a stârnit, luni, în plenul Camerei Deputaților, dezbateri între deputații Puterii și cei ai Opoziției.
În plenul de luni al Camerei Deputaților a fost dezbătută și aprobată, pe articole, o hotărâre potrivit căreia ‘deputații care nu au participat la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților, în cadrul programului și ordinii de zi aprobate pentru ziua respectivă, și nici nu au obținut o motivare a absenței sunt considerați absenți nemotivați și li se reține 5% din indemnizația brută’.
Liderul grupului deputaților AUR, Adrian Enache, a menționat că problema principală a Parlamentului este că partidele de guvernare permit în continuare formatul hibrid, prin care se lucrează în plen și comisii.
‘E puțin ce vreți să faceți cu acest proiect de hotărâre. Principala problemă aici, în Parlament, este că dumneavoastră, partidele din coaliția de guvernare, vă mențineți această coaliție prin formatul hibrid al ședințelor pentru dezbateri și al ședințelor de vot. Este primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru a aduce parlamentarii aici, în Parlament, la muncă, să renunțăm la formatul hibrid al ședințelor. S-a dus pandemia, nu mai este cazul de așa ceva, iar astăzi am anunțat că vom veni și noi cu o propunere care într-adevăr să motiveze parlamentarii să vină la muncă, iar prezența în online să fie posibilă doar atunci când din motive medicale parlamentarii nu se pot deplasa la sediul Parlamentului’, a spus Enache.
Deputatul USR Lorincz Ștefan a precizat că singurul motiv pentru care AUR și POT și-au pierdut credința în greva parlamentară este că nu mai primeau bani.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News