Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea Laviniu Mugurel Poinar şi fostul şef al Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Alin Tărău, în prezent şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Oradea, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA după ce ar fi emis, fără drept, o adresă oficială în favoarea fiului unui om de afaceri.
În documentul fals se arăta că, pe baza informaţiilor furnizate de acesta, ar fi fost prinşi doi traficanţi de droguri, adresa fiind întocmită pentru ca fiul omului de afaceri să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bihor, informează News.ro.
Ce a constatat DNA?
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, începând din 14 octombrie, faţă de inculpaţii:
- Laviniu Mugurel Poinar, comisar şef de poliţie, la data faptelor şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, pentru abuz în serviciu în formă continuată, uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi uzurparea funcţiei
- Alin-Nicuşor Tărău, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea şi în prezent şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Oradea, pentru uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi uzurparea funcţiei.
”La data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicuşor, în calităţile menţionate anterior, ar fi emis, deşi nu aveau acest drept, o adresă oficială în favoarea unei persoane (fiul unui om de afaceri din judeţul Oradea), astfel încât acesta din urmă să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală aflată pe rolul instanţei de judecată”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi.
Concret, la solicitarea apărătorilor bărbatului, judecat într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Bihor, Poinar şi Tărău ar fi emis o adresă prin care ar fi comunicat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2018, s-ar fi reuşit prinderea în flagrant a doi traficanţi de droguri de mare risc în baza informaţiilor furnizate de către fiul omului de afaceri din Oradea. Informaţiile furnizate ar fi stat la baza unui dosar penal instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul teritorial Oradea, finalizat prin trimiterea în judecată a făptuitorilor.
Totodată, Poinar, care deţinea atribuţii de soluţionare a petiţiilor, nu ar fi redirecţionat cererile avocaţilor persoanei respective către DIICOT – Serviciul teritorial Oradea încălcând astfel prevederile legale.
”Ulterior, în data de 15 martie 2023, s-ar fi constatat că această adresă nu ar fi fost reală, întrucât datele comunicate de către B.C.C.O. Oradea, prin adresa menţionată anterior, au fost infirmate în totalitate de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Oradea printr-o altă adresă emisă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, afirmă DNA.
Ce trebuie să facă cei inculpați în următoarele zile
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite activităţi specifice funcţiilor de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (doar în cazul inculpatului Tarău Alin Nicuşor).
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News