DNA urmează să facă noi percheziții în dosarul “azilele groazei”

azil
Sursa foto: freepick

Direcția Națională Anticorupție (DNA) urmează să facă noi percheziții în dosarul „azilele groazei”. Astfel, Ștefan Godei urmează să fie audiat în legătură cu funcționarii care l-au ajutat să își continue afacerea după controale.

Potrivit Gândul, Godei a fost deja citat în calitate de martor, însă calitatea poate fi schimbată chiar în cursul audierilor.

Anchetatorii sunt interesați de legăturile sale cu Agentia Județeană de Plăți și DGASPC. Procurorii încearcă să afle care este toată caracatița care l-a protejat, inclusiv din Primăria Capitalei.

Doi dintre inculpații arestați în dosarul „azilele groazei”, aduși la Curtea de Apel București

Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, și Ovidiu Dumitra, fost polițist la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Ilfov, au fost aduși, joi, la Curtea de Apel București, pentru judecarea contestației la decizia de arestare preventivă a Tribunalului București. Aceștia sunt doi din cei patru arestați preventiv în dosarul ”azilele groazei” din Voluntari și Afumați.

Ștefan Godei, administratorul unuia dintre cele două centre din Voluntari și Afumați pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități care aparțin Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” și fratele acestuia, Dan Godei, coordonatorul unui alt centru pentru vârstnici al aceleiași asociații, sunt ceilalți doi arestați în această speță.

Ovidiu Dumitra este soțul Cristinei Dumitra, cea care administra una dintre afacerile căminelor de bătrâni din Ilfov, Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL și, ulterior, House Grandma Anastasia`s SRL.

Peste 100 bătrâni erau ținuți în condiții inumane

La doar câțiva kilometri de București, peste o sută de persoane – cei mai mulți vârstnici, aflați în situații vulnerabile, dar și tineri cu dizabilități, care au nevoie de îngrijire și tratament special, au trecut prin umilințe și traume greu de imaginat și de îndurat.

Reamintim că, la începutul anchetei, judiciare au spus pentru Gândul, că Ovidiu Dumitra, fost polițist, acum pensionar, și-a cunoscut actuala soție, una dintre patroanele unui „azil al groazei”, în 2018, atunci când a mers la centrul de bătrâni al acesteia să ancheteze un caz de suicid.

Suspecții sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. Prejudiciul total estimat de procurori este de 5,2 milioane de lei.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: