Documentele într-o limbă străină pot fi prezentate la ANAF numai cu traducere autorizată

ANAF
Sursa foto :anaf.ro

Recent a intrat în vigoare un Ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) conform căruia persoanele fizice care prezintă, în cadrul verificării situației personale, înscrisuri într-o limbă străină trebuie să pună la dispoziția inspectorilor și traduceri certificate.

„Înscrisurile într-o limbă străină trebuie însoţite de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, potrivit art. 8 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în Ordinul nr. 1882/2023 pentru completarea anexei nr. 1.a la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.117/2018 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de verificare a situaţiei fiscale personale.

De precizat că înaintea verificării situației personale, ANAF trebuie să transmită un aviz către contribuabil, iar acest document trebuia să conțină temeiul juridic al verificării, data de începere a controlului, dar și perioada care urmează să fie verificată. De precizat că persoanele fizice care urmează să fie verificate au posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a acesteia, dar aceasta se poate realiza o singură dată, pentru motive justificate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: