Un incendiu de vegetaţie uscată care a izbucnit în judeţul Dolj s-a extins la zonele locuite, fiind afectate până în prezent şase locuinţe.
Patru persoane au fost intoxicate cu fum şi au nevoie de îngrijirile medicilor.
”Astăzi, prin intermediul SNUAU 112, ISU Dolj a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu de vegetaţie uscată în zona localităţilor Gângiova,
Comoşteni, Gighera şi Zăval. Imediat au fost anunţate autorităţile locale (serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă) care,
după deplasarea la faţa locului şi analizarea situaţiei, au solicitat sprijin pentru stingerea incendiului, fiind alertată
şi subunitatea de pompieri cea mai apropiată, Garda de intervenţie Bechet, care s-a deplasat la locul incendiului cu două echipaje de stingere”, a transmis, duminică, ISU Dolj.
Sursa citată a precizat că, având în vedere condiţiile meteo existente la momentul producerii şi evoluţiei incendiului – vânt puternic, vegetaţie uscată abundentă,
ineficienţa măsurilor de prevenire specifice condiţiilor meteo la nivel local – incendiul de vegetaţie s-a propagat rapid dinspre câmp către zonele locuite.
”Din datele existente la acest moment, şase gospodării au fost afectate de incendiu, iar patru persoane au primit asistenţă medicală
de urgenţă la locul intervenţiei, fiind intoxicate cu fum, însă acestea au refuzat transportul la spital”, a mai transmis ISU Dolj.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News