Președintele USR, Dominic Fritz, a vorbit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o emisiune realizată de Radu Tudor, despre prezența sa în delegația care l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în Germania.
Dan a publicat pe rețelele sociale o fotografie din avionul Spartan cu care a efectuat deplasarea și în care se văd vicepremierul Dragoș Anastasiu, liderul USR, Dominic Fritz, și miniștrii USR Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și Oana Țoiu (Externe).
Fotografia a fost intens comentată, speculându-se asupra legăturilor lui Dan cu fostul său partid, USR.
Radu Tudor: „Mulți s-au întrebat ‘ce caută Dominic Fritz în avionul cu Nicușor Dan, care a efectuat o vizită oficială în Germania?’ Au mai fost și alte nuanțe. De ce? În imagine președintele apare doar cu miniștrii USR. Asta-i o chestie de parti-pris politic. ‘Președintele își arată simpatiile pentru fostul său partid.’ Dar hai să ne referim la imaginea cu Dominic Fritz în delegația oficială a României, cu președintele României în Germania. Warum (de ce, lb. germană, n.r.)?”
Dominic Fritz: „Am văzut că ultimul președinte care a avut un primar în delegație a fost domnul Băsescu, care l-a luat atunci pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, în delegație, când s-a dus în Germania. Pentru că, bineînțeles, tu, când mergi la cineva în vizită și îți aduci rudele cu tine, îți aduci acele rude care au legăturile cele mai bune cu gazdele tale. Eu, ca primar al Timișoarei, conduc un oraș profund marcat de cultură germană, cu o industrie germană extrem de importantă și care a fost Capitală Europeană a Culturii. Președintele (german Frank-Walter) Steinmeier a fost în 2023 în Timișoara.
De aceea, mă bucur că pentru președintele Nicușor Dan a fost un gest de normalitate să fac parte din această delegație. Și pun doar în paranteză că au fost doi președinți de stat în Timișoara de când sunt eu primar, președintele Germaniei și președinta Republicii Moldova. Cine nu a fost? N-a fost președintele Klaus Iohannis. Timp de cinci ani, n-a pus piciorul în Timișoara și mă bucur că acum avem un președinte care ia în serios atât Timișoara, cât și rolul orașelor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News