Dosar de europarlamentar: Vlad Nistor, profesorul universitar ajuns în PE pe listele PNL

Vlad Nistor
Vlad Nistor / ZIARELIVE.RO

Profesor la catedra de Istorie Antică și Arheologie al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, Vlad Nistor a ajuns în Parlamentul European în 2019, pe listele Partidului Național Liberal. Mutarea fusese una oarecum surprinzătoare la vremea respectivă deoarece Nistor nu era un vechi membru al PNL. Cu toate acestea, el s-a aflat pe poziția a 11-a, înaintea unor nume importante precum Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și Mihai Țurcanu, fost eurodeputat PNL și director al DSVSA Botoșani.

Activități în Parlamentul European

Vlad Nistor a avut 19 intervenții la dezbaterile din Plenul Parlamentului European. Totodată, intervențiile sale au fost pe teme de politică externă. Prima astfel de contribuție la dezbaterile din Plen a fost pe tema protestelor antirasiste în urma morții lui George Floyd, din SUA. Alte intervenții au vizat teme precum reacția UE la reprimarea tot mai brutală a protestelor în Iran, Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen sau reprimarea opoziției din Turcia, în special a Partidului Democrat Popular. În 2023 a avut o singură contribuție, pe tema raportului pe 2022 privind Turcia.

Nistor a întocmit doar două rapoarte în calitate de raportor. Primul este o recomandare referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Guvernul Malaysiei, pe de altă parte.

Al doilea este un raport conținând o propunere de rezoluție fără caracter legislativ referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Guvernul Malaysiei, pe de altă parte. Ambele au fost întocmite în 2023.

Nistor a avut în schimb câteva zeci de propuneri de rezoluție de-a lungul timpului. La fel ca și intervențiile la dezbaterile din Plen, propunerile de rezoluție sunt cu precădere pe teme de politică externă și merg de la reprimarea opoziției din Turcia, până la provocările cu care se confruntă R. Moldova. Ultima propunere de rezoluție se referă la evaluarea parcursului Moldovei pe calea aderării la UE. Totodată, acesta a mai propus o rezoluție pe tema integrării Ucrainei în comunitatea euroatlantică.

Unul dintre cei mai bogați europarlamentari români

Nistor este totodată unul dintre cei mai bogați europarlamentari români. Potrivit declarației sale de avere din 2022, Nistor deține patru terenuri agricole în Tulcea, două terenuri intravilane în Constanța, încă un teren agricol în Piatra Neamț, două terenuri intravilane în București și un teren intravilan în Bușteni, despre care nu a menționat cum l-a dobândit.

La capitolul clădiri, Nistor are patru apartamente (trei în București și unul în Constanța), o casă de vacanță de 120 mp, construită la Bușteni și două spații comerciale/de producție aflate în București. Nistor spune că unul dintre aceste spații comerciale/de producție a fost moștenit, dar la celălalt nu explică modalitatea de dobândire.

Nistor are două autoturisme, o Dacia din 2020 și un Mercedes-Benz din 2022. Nistor mai spune că între 1993 și 2021 a acumulat diverse obiecte de artă care au o valoare estimată de 90.000 de euro. În conturi, Nistor are peste 350.000 de euro și peste 77.000 de lei.

Nistor a încasat 85.000 de euro anual ca eurodeputat și mai obține venituri de aproape 30.000 de euro anual din chirii. Totodată, Nistor a mai încasat și 78.000 de lei anual din pensie (aproximativ 6.500 de lei/lună).

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: