Dosarul cu şină e istorie. Legea, un proiect PNL, este aplicabilă începând de azi

Facebook
Facebook

Au trecut cele 180 de zile necesare instituţiilor administrative ale statului să se pregătească pentru implementarea Legii 9/2023, semnată de preşedintele Klaus Iohannis pe 4 ianuarie.

Legea, un proiect PNL, este menită să simplifice dinamica dintre cetăţean şi instituţiile administrative ale statului. În perioada 4 ianuarie – 4 iulie, instituţiile au avut obligaţia de a se interconecta astfel, încât cetăţeanul să nu mai fie nevoit să facă el demersurile birocratice.

Legea eliminării birocraţiei le cere acestor instituţii să nu le mai solicite cetăţenilor copii legalizate sau obiecte de papetărie (temutul dosar  cu şină e cel mai cunoscut), acte sau certificate emise de alte instituţii, instituie gratuitatea fotocopierii, iar cartea de identitate poate fi prezentată (trimisă) şi în format electronic. Formularele tipizate vor fi disponibile pe site-urile instituţiilor şi vor putea fi descărcate de cetăţeni. De asemenea, acestea trebuie să le ofere cetăţenilor facilitatea plăţii electronice.

dosar cu sina
Freepick

Temuta interacţiune a cetăţenilor cu sistemul birocratic va fi, astfel, simplificată. Per ansamblu, atât cetăţenii, cât şi instituţiile administrative au mai multe beneficii decât inconvenienţe.

Mai mult decât atât, legea este privită ca o victorie împotriva birocratizării excesive, de care s-a lovit fiecare cetăţean, la un moment dat.

Printre alte măsuri liberale menite să debirocratizeze sistemul administrativ sunt: posibilitatea de a trimite documente online şi semnate electronic (OUG 38/2020), eliminarea solicitărilor de dovezi sau certificări emise de alte instituţii (Legea Interoperabilităţii 242/2022 şi de copii ale documentelor emise de alte instituţii (Legea 267/2021), de modificare a OUG 41/2016), digitalizarea serviciilor consulare (Legea 818/2022), evaluarea competenţelor digitale ale funcţionarilor (Legea 396/2022).

Facebook
facebook

Amintim aici şi alte măsuri liberale menite să simplifice interacţiunea dintre cetăţean şi stat:

– Adăugarea de noi servicii în portalul Ghișeul.ro = nu doar achitarea de taxe și impozite, dar și accesare de servicii publice);

– Crearea hub-ului MAI = un portal ce conține multiple servicii publice ale MAI (este în continuă dezvoltare);

– Crearea ROeiD = o singură identitate digitală a cetățenilor pe toate platformele statului;

– Crearea PCUE (Punctul de Contact Unic Electronic) = platformă prin care se transmit declarații ori cereri de servicii publice.

Autor

  • Moldovan Roxana

    Are peste 20 de ani de experiență în presa print și online. Crede în puterea cuvântului scris. Recunoaște că e dependentă de știri și-i place să scrie și să citească reportaje și analize. La PS News, se axează pe scrierea de sinteze pe temele cele mai importante ale zilei.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: