Ambasadorul Olandei cere autorităţilor române să fie mai atente cu modul în care fac achiziţiile publice. A dat exemplu chiar dosarul Microsoft, în care, potrivit procurorilor DNA, licenţele educaţionale au fost cumpărate la suprapreţ, iar mai mulţi demnitari ar fi primit mită.
Diplomatul susţine că este important ca supravegherea modului în care se cheltuiesc banii publici să fie mult mai riguroasă.
„România se descură bine în lupta împotriva corupţiei. Costurile plătite de stat pentru acele licenţe au fost cu 50 sau chiar 100 la sută mai mari faţă de suma pe care în mod normal statul ar fi trebuit să o plătească. Transparenţa, prevenţia şi supravegherea acestor achiziţii ar ajuta societatea să aibă mai mulţi bani disponibili”, a declarat ambasadorul Olandei, Johannes Hendrik Mattheus Van Bonzel, citat de jurnaliștii Digi24.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că a semnat luni dimineaţă avizele pentru începerea urmăririi penale primite de la preşedinte, în cazul celor cinci foşti miniştri vizaţi în dosarul Microsoft, acestea urmând să fie trimise procurorului general al României.
Ministrul Justiţiei şi-a exprimat speranţa că parlamentarii vor da curs cererii formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul foştilor miniştri. Întrebat despre cum va fi văzută, în Raportul MCV, deschiderea acestui dosar, Cazanciuc a spus că va avea un impact pozitiv.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News