Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate că, în anul 2021, au falsificat o foaie de observaţie, punând un diagnostic fictiv, pentru a permite internarea unei paciente care avea Covid-19, în condiţiile în care era interzisă internarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus în spitalul respectiv.
Ulterior, pacienta a fost transferată la Spitalul Clinic CF1 (spital Covid), unde a şi decedat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, având în vedere contextul epidemiologic din anii 2020 şi 2021, la nivel naţional a fost declarată starea de urgenţă şi, ulterior, starea de alertă pentru prevenirea şi combaterea infecţiei cu virusul Sars-CoV-2.
În temeiul Legii nr. 55/2020, una dintre măsurile instituite prin ordinul de ministru nr.434 din 26 martie 2021 a constat în efectuarea triajului clinic şi epidemiologic al pacienţilor în spaţii special amenajate în afara unităţilor medicale sau în interiorul acestora, triaj urmat de un circuit clar stabilit, respectiv interzicerea accesului pacienţilor suspecţi de infecţia Sars-CoV-2 în secţiile non-Covid şi îndrumarea acestora către spitalele Covid, stabilite prin acelaşi ordin.
Cele două doctoriţe au asigurat serviciul de gardă în Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti care nu era spital cu specific Covid, fiind interzisă internarea pacienţilor cu simptomatologie Covid în cadrul acestui spital.
„În baza probatoriului administrat, s-a reţinut că, în data de 28.03.2021, în calitate de medici în specialitatea obstetrică – ginecologie în cadrul Spitalului Clinic CF2 Bucureşti, cunoscând problemele respiratorii ale pacientei prezentate la camera de gardă, dar şi faptul că nu a fost efectuat triajul epidemiologic obligatoriu cu ocazia internării acesteia, au consemnat în foaia de observaţie, sub parafă şi semnătură, diagnosticul fictiv de ‘metroragii în climax’, omiţând cu intenţie consemnarea simptomatologiei specifice infecţiei Sars-CoV -2. Falsificarea înscrisului oficial s-a realizat în scopul internării pacientei în spitalul CF 2 (spital non-Covid) şi, ulterior, de a crea premisa necesară transferului şi internării în secţia ATI a spitalului în care nu ar fi putut fi internat un pacient cu simptomatologie specifică infecţiei Sars-Cov-2”, mai arată Parchetul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News