„Drogangeala”. Final de dosar. Ipoteze

Aseară am avut timp și mi-am satisfăcut curiozitatea: cine este tipul care producea legal precursori de metamfetamină într-o fabrică legală de medicamente de lângă București. Am rămas mască: omul a fost implicat în vreo 30 de firme, a lucrat cu statul, a lucrat pentru stat, s-a asociat cu statul în mai multe afaceri, a fost implicat în Bursa Română de Mărfuri, a cumpărat companii pe Rasdaq și Bursa de Valori, a purtat corespondență cu Guvernul prin asociația producătorilor de medicamente și deține una din cele mai frumoase proprietăți turistice de la Mamaia.

Omul face afaceri pe picior mare de cel puțin 20 de ani, sigur are în spate niște securiști vechi și câțiva noi, știe lucruri care ne-ar face părul măciucă, sigur are în telefon mobilele lui Ciolacu și Ciucă și și-a parcat niște bani pentru avocați foarte foarte buni, când o fi nevoie. Și iată, este nevoie.

Pentru că am mai văzut oameni ca el în fața Justiției, adică am mai văzut cum se îndoaie Statul în fața Acuzatului, însăilez o predicție: o să fie reținut maaaaxim 28 de zile. Apoi control judiciar. Apoi nimic, în maxim 6 luni. Statul nu va reuși să sechestreze/indisponibilizeze mai nimic din averea deținută de acest băiat. Nu vom afla nimic important despre sprijinul primit de acest băiat din partea autorităților în munca lui titanică (a produs un camion întreg de drogangeală, nu o sticlă). Ancheta se va extinde și la alte fabrici, dar se va ajunge la niște băieți și mai șmecheri decât ăsta, așa că toată investigația va fi mutată sub masă, cu un covoraș peste ea. Finalul va fi ca la HexiPharma: după niște ani, se va constata că rechizitoriul e destul de slab și că unele fapte s-au prescris. Băiatul ăsta își va savura victoria pe proprietatea lui cu 8 etaje de pe malul Mării Negre spunându-i ospătarului: „Sorine, azi ne aduci doar Dom Perignon, că sărbătorim. Gata cu sărăcia aia de Moet”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL