E luna august. Luna în care mulți dintre românii plecați la muncă în străinătate vor veni în concediu în țară. Foarte mulți dintre ei se vor întoarce ACASĂ, în România, țara lor natală, locul unde au părinții, prietenii sau chiar copiii, locul de care le e cumplit de dor şi în care ar reveni definitiv dacă nivelul de trai de aici le-ar permite să trăiască decent. Pentru sacrificiile pe care aceştia le fac, deşi îmi pot doar imagina cât le este de greu departe, le port un respect deosebit.
Pe lângă aceştia, mai există o categorie de români care vin în țară. Dar ei nu vin ACASĂ, ei între timp s-au emancipat şi acum vor veni „la Românica”, nerăbdători să povestească prietenilor lor săraci rămaşi acasă cum e „la ei la Italia sau la Spania”. Motoarele maşinilor lor nu mai au nici kw, nici cai putere. Au cavali. Când parchează, trag frâna de emergență, nu de mână. Beau „aqua con bule”. La magazinele de telefoane întreabă de „scheda şi ricarica”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









