Campionul paralimpic la ciclism Eduard Novak a părăsit, joi, funcţia de ministru al Sportului, minister desfiinţat la rotativa guvernamentală şi transformat în Agenţia Naţională pentru Sport. Într-un mesaj postat pe Facebook, el a spus că doar timpul şi istoria vor evolua rezultatele sale.
„Mi-am dedicat 10 ani din viaţă sportului românesc, cu cel mai mare optimism, cu încredere şi asumare. Am crezut în principiile mele, am fost vertical şi am vrut să fiu omul pe care şi ceilalţi să se poată baza. Opt ani am fost preşedinte de federaţie, iar doi ani şi şase luni am fost ministrul sportului.
Doar timpul şi istoria acestui domeniu vor evalua corect rezultatele mele. Le mulţumesc prietenilor mei pentru sprijin, pentru că au crezut în mine şi mi-au fost alături! Am evoluat mult datorită acestor experienţe şi sper că las în urma mea doar gânduri bune. Pentru viitor, le doresc succes tuturor celor care lucrează în sportul românesc!”, a spus Novak.
Eduard Novak a fost ministrul al Sportului din decembrie 2020, sub mandatele premierilor Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă
La rotativa premierilor din această lună, UDMR a ieşit de la guvernare, iar ministerul Sportului a fost transformat în Agenţia Naţională pentru Sport, for ce va fi condus de Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News