Alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi s-a împrumutat de la un bogătaş. Are 19 autoturisme

Elena Lasconi, sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a împrumutat de la Alexandru Hagi, un consilier din Câmpulung.

Elena Lasconi, primarul din Câmpulung și președinte al USR, va candida la alegerile prezidențiale de la sfîrșitul acestui an, urmând să-i aibă ca principali rivali pe Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL) sau George Simion (AUR). Lasconi a declarat recent că, în cazul în care va fi aleasă președinte, îl va propune ca premier pe PNL-istul Ilie Bolojan.

Elena Lasconi a împrumutat 25.000 lei de la Alexandru Hagi
Lasconi și-a depus ultima declarație de avere, rectificativă, pe 27 iunie 2024. La rubrica datorii, președintele USR a completat că are două credite la Banca Transilvania, unul de 232.209,5 lei (scadent în 2027), celălalt de 41.768,14 lei (scadent în 2026). Tot la datorii a adăugat suma de 25.000 lei, împrumutată în 2024 de la Alexandru Nicolae Hagi, aceasta fiind scadentă tot în 2024.

Este vorba despre un împrumut necesar campaniei electorale, mai ales că și Lasconi a împrumutat USR cu 33.000 lei. Alexandru Hagi este un consilier USR din Câmpulung, ales atât în 2020, cât și în 2024, care provine dintr-o familie extrem de bogată. Alexandru și tatăl său, Emil Hagi, sunt pasionați de mașini, membri ai Retromobil Club România, iar acum mai bine de 10 ani au înființat în localitate Muzeul Automobilului Românesc.

Alexandru Hagi mai este și membru în consiliul de administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung. Din declarația de avere a lui Hagi, consultată de FANATIK, reiese că acesta deține 6 autoturisme ARO (fabricate între 1974 și 1990), 8 mașini Dacia (fabricate între 1969 și 2010), un Trabant, un Mercedes Benz, un Suzuki, precum și alte două mijloace de transport, un Saviem și un camion de la Automecanica Moreni.

Așadar, Alexandru Hagi deține numai puțin de 19 autoturisme și autovehicule. Portofoliul imobiliar al consilerului USR Plus este format dintr-un teren intravilan de 3.250 metri pătrați la Câmpulung, cumpărat în 2018, și două terenuri extravilane, la Poenari (cumpărat în 2016) și Câmpulung (cumpărat în 2019), de 7.500 metri pătrați, respectiv de 5.485 metri pătrați.

Citeşte mai mult aici

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: