Elon Musk şi prinţul Andrew apar menţionaţi în noi documente date publicităţii în cazul Epstein

Sursa foto: Elon Musk

Miliardarul Elon Musk şi prinţul Andrew sunt menţionaţi în noi dosare făcute publice de democraţii din Congresul SUA în cazul finanţistului pedofil Jeffrey Epstein, informează BBC.

Dosarele predate Comitetului de Supraveghere şi Reformă Guvernamentală al Camerei Reprezentanţilor de către moştenitorii lui Jeffrey Epstein par să arate că Elon Musk a fost invitat pe insula lui Epstein în decembrie 2014.

Separat, o listă de pasageri a unui zbor din New Jersey către Florida din mai 2000 îl menţionează pe prinţul Andrew printre aceştia.

Prinţul Andrew a negat cu vehemenţă orice faptă ilegală, iar Musk a declarat anterior că Epstein l-a invitat pe insulă, dar el a refuzat.

Datele parţiale provin dintr-un al treilea calup de documente furnizate de Jeffrey Epstein Estate. Democraţii din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor spun că acestea includ înregistrări ale mesajelor telefonice, copii ale jurnalelor de zbor, copii ale registrelor financiare şi programul zilnic al lui Epstein.

Pe lângă Musk şi prinţul Andrew, dosarele făcute publice conţin şi numele altor personalităţi proeminente, printre care antreprenorul Peter Thiel şi Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump, devenit o figură centrală a mişcării radicale MAGA.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: