Emil Hurezeanu: Alegerile libere și transparente sunt fundația democrațiilor noastre europene

Sursa foto: Inquam Photos, George Călin

Alegerile libere și transparente sunt fundația democrațiilor noastre europene, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul evenimentului de la București dedicat președinției poloneze a Consiliului UE.

El s-a referit la una din prioritățile președinției poloneze a Consiliului UE – combaterea atacurilor hibride la nivel comunitar.

‘Sporirea rezilienței democratice este o prioritate maximă: alegerile libere și transparente sunt fundația democrațiilor noastre europene. În actual context marcat de interferențele unor actori străini în procese democratice, atenția președinției poloneze (a Consiliului UE – n.r.) pe combaterea ingerințelor străine și dezinformării este binevenită. Este important să fim uniți împotriva atacurilor hibride care ne subminează democrațiile. Acest subiect trebuie să fie o prioritate pe agendele UE și pe cele naționale’, a spus șeful diplomației române.

Hurezeanu a pledat pentru parteneriatul transatlantic și pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina aflată în război.

‘Nu există înlocuitor pentru parteneriatul transatlantic în actualul context geopolitic (…) Este interesul nostru comun să asigurăm sprijin transatlantic solid și consecvent pentru Ucraina și pentru consolidarea rezilienței democratice a Republicii Moldova’, a spus ministrul de Externe.

El a arătat că ‘trebuie să ne asigurăm că Ucraina rămâne o prioritate la nivelul UE și concomitent să le amintim partenerilor internaționali de ce sprijinul Ucrainei este important’.

Totodată, a susținut că Republica Moldova trebuie să fie o prioritate pe agenda UE pe termen lung, amintind de sprijinul României pentru țara vecină, în special în contextul crizei energetice și privind aspirațiile de aderare la UE ale Republicii Moldova.

Ministrul de Externe a spus că România împărtășește atenția asupra consolidării profilului internațional al UE în domeniul Apărării și securității în completă sinergie și complementaritate cu NATO.

‘Trebuie să întărim securitatea UE inclusiv prin stabilizarea vecinătății estice și să asigurăm o securitate sustenabilă în regiunea extinsă a Mării Negre’, a completat el.

Ambasadorul Poloniei în România, Pawel Soloch, a spus că una dintre prioritățile președinției deținute de țara sa pentru primele șase luni ale anului este Apărarea, sub motoul ‘Security, Europe!’, în momente de ‘mare incertitudine și îngrijorări’.

Astfel, a menționat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, atacurile hibride și tensiunile geopolitice.

‘Crearea unei vecinătăți mai sigure este strâns legată de pregătirea în domeniul Apărării. Dacă Europa dorește să supraviețuiască, trebuie să fie înarmată. În acest context, Polonia alocă aproape 5% din PIB pentru Apărare’, a spus diplomatul.

El a spus că eforturile la nivelul UE în acest domeniu trebuie să fie complementare cu cele la nivel aliat.

Referindu-se la contracararea atacurilor hibride din regiune, Pawel Soloch a afirmat că ‘rezistența la interferențele străine și dezinformare este prioritatea noastră’.

Astfel, a arătat că ‘atacurile hibride, inclusiv atacuri cibernetice, campanii de propagandă și manipularea deliberată a informației, sunt astăzi extrem de sofisticate’, fenomene care necesită o reacție ‘coordonată, în spiritul rezilienței’.

‘Nu putem rămâne neajutorați în fața minciunilor și dezinformării mai ales acum, când au devenit o armă în mâinile celor care încearcă să ne destabilizeze democrațiile. Trebuie să găsim metode pentru a face să le fie imposibil să aibă interferențe în procesele noastre de alegeri, în democrațiile noastre, în special fabrica rusă de dezinformare și minciuni’, a adăugat ambasadorul Poloniei la București.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: