Energie nucleară, recunoscută drept energie verde în Uniunea Europeană

Sursa foto: Unsplash

Parlamentul European a recunoscut, oficial, energia nucleară ca fiind energie verde. Decizia apare în contextul în care blocul comunitar intenţionează să atingă obiectivul de zero emisii până în anul 2050. Cel mai apropiat obiectiv este producerea pe teritoriul european a 40 la sută din necesarul de energie verde. Pe fond, decizia nu este crucială pentru industria nucleară, care oricum era amplu reglementată în toate ţările Uniunii. Marchează, totuşi, o victorie politică şi simbolică pentru Franţa şi alte ţări puternic industrializate precum Olanda sau Suedia, care mizează pe această tehnologie. Decizia luată de Parlamentul European vizează, în primul rând, viitoarele reactoare nucleare, aflate – în prezent – în curs de dezvoltare.

Parlamentul European (PE) a decis marţi prin vot să includă domeniul nuclear printre tehnologiile verzi de susţinut în vederea asigurării competitivităţii şi suveranităţii Uniunii Europene (UE) împotriva Chinei şi Statelor Unite, o victorie politică şi simbolică importantă a acestui sector în plină refacere, relatează AFP.

Textul, care prezintă o listă a tehnologiilor cu „zero emisii” de gaze cu efect de seră constituie poziţia eurodeputaţilor asupra unui proiect al unui regulament care vizeză să apere producţia filierelor fără carbon în UE.

El stabileşte în 2030 obiectivul producerii pe teritoriul european a 40% dintre nevoile UE pe aceste pieţe, râvnite de China şi Statele Unite, care au implementat propriile măsuri de susţinere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: