Acord politic PSD – PNL pentru majoritate în Sectorul 5, după eliberarea lui Cristian Popescu Piedone

PSD-PNL
Sursa foto: PSD-PNL / COLAJ OBSERVATORUL PRAHOVEAN

Organizațiile PSD și PNL din Sectorul 5 al Capitalei au semnat luni un Acord Politic privind asigurarea majorității în Consiliul Local al Sectorului 5. Cele două partide dețin acum 16 reprezentanți din cei 27 de consilieri locali ai Sectorului 5, social-democrații având 10, iar liberalii 6. Acordul politic apare după ce fostul edil Cristian Popescu Piedone a anunțat, la ieșirea din penitenciar, că va reveni pe fotoliul de primar.

Social-democrații au spus că a fost nevoie de „maturitate” pentru a trece peste divergențele ideologice.

„Avem nevoie de o abordare unitară pentru dezvoltarea Sectorului 5. În același timp, avem și maturitatea necesară pentru a trece peste divergențele ideologice, pentru a susține proiectele majore ale comunității. Sectorul 5 nu își permite să rateze oportunitățile din PNRR, programele operaționale pentru perioada 2021-2027 și programele guvernamentale. Prin consultare și consens, impreună putem lua cele mai bune decizii pentru comunitate”, a declarat Rareș Hopincă, Președinte Executiv al PSD Sector 5, conform unui comunicat de presă.

Liderul PNL Sector 5, Dan Meran, a spus și el că „este important să ne sincronizăm eforturile, impreună cu toate forțele politice care vor sa participe la dezvoltarea sectorului, pentru a produce rezultate reale pentru oameni”. „Sectorul 5 nu are timp de pierdut. De aceea, mă bucur că am reușit să ajungem la un consens și am demonstrat că punem nevoile comunității pe primul plan”, a adăugat acesta

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: