Carp, dezvăluiri în cazul Bode: „Eu am fost efectiv șocat. Când am intrat în CNATCDU s-a întâmplat ceva incredibil”

FACEBOOK/RADU CARP

Ministrul de Interne, Lucian Bode, nu a plagiat în cartea care reprezintă teza sa de doctorat, a decis Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Invitat în studioul Puterea Știrilor, profesorul universitar Radu Carp, unul dintre cei trei membri ai comisiei care au analizat teza de doctorat a lui Lucian Bode în 2018 și au decis să îi acorde titlul de doctor, a vorbit despre această decizie.

„Vreau să vă spun un lucru, și vă spun în premieră. Eu am fost efectiv șocat de amploarea care s-a dat acestui caz și am să vă spun de ce. Noi, cei care conducem doctorate și care examinăm teze, avem de-a face cu o rutină, examinăm foarte multe teze. Asta este, e un defect al sistemului. În fine, nu ni se poate pretinde să fim, cum să spun, Arhanghelii Dreptății, să folosim tot felul de instrumente sofisticate și să dăm verdicte. În cazul respectiv, noi nici măcar n-am avut la dispoziție raportul de similitudini, n-am avut nici referatele susținute pe parcursul programului. Acolo lucrurile sunt clare. Ai un procent și ai un alt procent, se încadrează, nu se încadrează. Dar așa cum am spus, dacă spui <<știți, de fapt, e mai mic 18 decât 30, dar totuși eu consider că e o problemă>> s-ar putea să ai o altă problemă. S-ar putea ca doctorandul să te dea în judecată. Să știți că au fost foarte multe cazuri și atunci profesorii se feresc. Ei nu fac o analiză foarte sofisticată, fac o analiză pur cantitativă. Ăsta e defectul sistemului, pentru că, repet, sunt cazuri în care doctoranzii sunt foarte incisivi. S-a dat o amploare foarte mare acestui caz.

În fine, eu am explicat ce aveam de explicat, procesul în care s-a desfășurat întreaga teză, mai puțin cunoscut opiniei publice, și am spus da, recunosc, poate într-adevăr trebuia să fiu puțin mai atent, să am mai multe considerații, dar ce am scris acolo nu este o laudă totală, sunt și critici, sunt și fapte bune. Deci, într-un ton rezonabil, ca și ceilalți membri. Mi-am dat demisia din CNATDCU, am fost singurul dintre membrii comisiei. Am spus că poate la un moment dat apare discuția cu teza respectivă, mai bine așa. M-am retras, am făcut un pas înapoi”, a declarat Radu Carp, la Puterea Știrilor.

„Am simțit bullying, hărțuire, am avut mari probleme de sănătate”

„Ce a urmat după a fost un experiment incredibil pentru mine, pentru că am simțit, nici nu știu cum să spun, bullying, hărțuire, nu-mi dau seama cum aș putea defini. Cert este că am avut mari probleme de sănătate trei luni de zile. Am stat mai mult în spital cu diverse investigații. Nici astăzi n-am terminat. Mi-am făcut analizele, mi-au spus că sunt bune, dar e o problemă a sistemului nervos. Problemă de stres. Cine îmi plătește mie aceste tratamente? Consiliul de Etică? Universitatea Babeș-Bolyai?

Nu s-au făcut presiuni asupra mea, dar vreau să vă spun că mie mi s-a părut că nu s-a discutat strict profesional. Au fost foarte multe interferențe, și din plan politic și din alte domenii, în așa fel încât oamenii nu au mai înțeles nimic. Și sigur, repet, nu este o teză senzațională, nu e de Premiul Nobel, dar despre asta trebuie să discutăm: putem să îmbunătățim mecanismul, putem să ajutăm doctoranzii să aibă teze mai bune?

Consiliul Național de Etică, care este compus din reprezentanții mai multor ministere spune: cartea respectivă nu întrunește elemente de plagiat. Și ei sesizează ce am sesizat și noi. Da, sunt anumite erori, dar nu corespund în definiție. Da, s-a votat într-o majoritate covârșitoare. Sigur, procesele pe rol vor continua. Suspiciunile vor fi în continuare”, a continuat politologul.

„Când am intrat în CNATCDU s-a întâmplat ceva incredibil”

Profesorul universitar a mai declarat că nu regretă demisia din CNATDCU, unde era membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică. „Când am intrat în CNATCDU s-a întâmplat ceva incredibil. Ordinul de ministru a fost oprit în drum spre Monitorul Oficial. Am făcut o contestație și am câștigat”, a dezvăluit Radu Carp la emisiunea Puterea Știrilor.

„Nu, nu regret că mi-am dat demisia și să am să vă spun de ce. Când am intrat în CNATCDU s-a întâmplat ceva incredibil. Ordinul de ministru a fost oprit în drum spre Monitorul Oficial. Am făcut o contestație și am câștigat. Așa am intrat în CNATDCU. Deci mi-am câștigat locul. Nu ca alții, ci printr-un efort maxim. Atunci am avut pentru prima dată o problemă de sănătate, tot legată de sistemul nervos, un atac de panică, pentru că mi s-a părut atât de incredibil să se întâmple acest lucru, iar cei din minister mi-au dat dreptate, încât am avut prima problemă de sănătate. Când s-a întâmplat a doua oară, când a apărut a doua oară în discuție problema CNATDCU, la fel – problema respectivă a recidivat. Deci nu regret că mi-am dat demisia. Instituția este fragilizată. Oameni buni, întăriți instituția, dați garanții celor care sunt în comisia respectivă ca să nu fie supuși la presiuni. Știți că, de exemplu, membrii comisiei respective sunt plătiți pe ședință, n-au primit niciodată o fișă fiscală, nu au un contract? Instituția este fragilizată, hai s-o întărim. Eu personal n-am reușit, ca și alți colegi, n-am reușit în aceste demersuri de a întări instituția.

Și atunci, de ce să rămâi într-o instituție care e vulnerabilă? Pentru ca la rândul tău să devii vulnerabil? Am foști colegi, din comisiile precedente, care… eu am stat în spitale, dar ei au stat la poliție”, a afirmat profesorul Radu Carp.

Decizia Consiliului de Etică în cazul Bode

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) a decis că ministrul de Interne Lucian Bode nu a plagiat teza sa de doctorat și a respins autosesizarea în cazul lucrării sale. Decizia a fost luată cu 18 voturi „pentru” și o abținere.

Potrivit Consiliului de Etică, cartea intitulată „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode la Editura „CA Publishing – Marca Gândirii Inovative” în anul 2021, nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare. Deși sursele au fost citate cu unele erori, acest lucru nu a împiedicat identificarea sursei corecte, adică autorul nu a intenționat să ascundă sursa”.

De asemenea, CNECSDTI constată că Lucian Bode „nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică, constând în plagiat”.

La final, Consiliul de Etică îi recomandă ministrului Bode întocmirea unei erate „în care toate greșelile de citare să fie menționate și corectate”.

Cine sunt membrii Consiliului de Etică

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) din România este un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare.

Toți membrii Consiliului sunt specialiști de renume, recunoscuți în domeniul academic.

Unul dintre vicepreședinții CNECSDTI, Eugen Stamate, este doctor în inginerie la Universitatea Tehnologică din Nagoya, Japonia. Este cunoscut ca fiind cercetătorul român cu șase brevete de invenții în fizica plasmei, în Danemarca și Japonia. În prezent, lucrează la Departamentul de Conversie și Stocare a Energiei de la Universitatea Tehnică din Danemarca.

Christian Ghiaus este profesor universitar în Lyon, Franța, la Institutul Național de Științe Aplicate și la Centrul pentru științe energetice și termice (CETHIL). Are un doctorat la Universitatea Tehnică de Construcții din București, pe tema controlului energiei în clădiri. A participat la numeroase proiecte internaționale de cercetare și a coordonat o serie vastă de lucrări de doctorat și lucrări științifice în Franța. C. Ghiaus are 45 de lucrări indexate în reviste internaționale în domeniile energie și clădiri, 11 capitole în cărți și 47 de lucrări publicate în lucrările conferințelor internaționale.

Andone Raluca, vicepreședinte al CNECSDTI, este doctor în drept internațional și european privat din 2014. Este consilier juridic de peste 20 de ani la lnstitutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din cadrul Academiei Române, unde a participat și ca membru în echipa de management sau de implementare pentru mai multe proiecte de cercetare, recunoscute în domeniu. Raluca Andone a publicat de-a lungul activității sale o serie întreagă de lucrări științifice și cursuri universitare din domeniul dreptului.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL