Cifrele care dau fiori politicienilor din România. Câte dosare instrumentează DNA

Prezentă la o conferință organizată de institutul Aspen, Laura Codruța Kovesi a dezvăluit câte dosare sunt în prezent instrumentate de către procurorii DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) investighează în prezent peste 4.500 de dosare la nivel înalt şi mediu, a declarat marţi procurorul şef al instituţiei, Laura Codruţa Kovesi.

‘Dacă avem în vedere un criteriu cantitativ, în acest an, la nivelul DNA sunt în investigare peste 4.500 de cazuri de corupţie la nivel înalt şi mediu. Sigur că unii ar putea susţine că acest număr de dosare indică o creştere a corupţiei în România. Într-o altă opinie, la fel de justificată, alţii ar putea susţine că de fapt a crescut eficienţa instituţiilor anticorupţie în a descoperi şi investiga aceleaşi infracţiuni. Iată un exemplu în care acelaşi criteriu poate duce la concluzii diferite’, a argumentat Laura Codruţa Kovesi, potrivit agerpres.ro.

Spre exemplu, anul trecut peste 1.000 de persoane au fost condamnate definitiv de către instanţe în urma investigaţiilor DNA şi procurorii anticorupţie au instituit sechestre asupra unor bunuri în valoare de peste 350 de milioane de euro, a precizat procurorul șef al DNA, Lauda Codruța Kovesi

‘În ultimii ani, DNA s-a ocupat în mod exclusiv de investigarea acţiunilor de corupţie la nivel înalt comise în România şi, în acest context, am putut experimenta eficienţa diferitelor strategii anticorupţie. Am avut acces la o multitudine de date statistice şi, lucrul cel mai important, am fost supuşi unor monitorizări permanente şi extrem de detaliate, atât interne, cât şi internaţionale. DNA este instituţia din domeniul judiciar care se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor şi este unul dintre cele cinci exemple de bune practici amintite în raportul anticorupţie al Uniunii Europene, după o evaluare a tuturor statelor membre ale Uniunii’, a subliniat şefa DNA.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL