Consiliul Naţional Secuiesc va avea reprezentanţi în Parlamentul României şi în afacerile europene

Sursa foto: Twitter
Cladirea Palatului Parlamentului. Inquam Photos / Alexandru Busca

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) va avea reprezentanţi în Parlamentul României şi în afacerile UE, precum şi însărcinaţi cu reprezentarea formaţiunii, respectiv cu folosirea simbolurilor secuieşti, a anunţat, luni, CNS într-un comunicat remis Agenţiei ungare de Presă MTI.

Cele patru funcţii nou create au fost decise la cea de-a 24-a întâlnire a delegaților desfășurată sâmbătă, la Târgu Mureş, unde delegaţii au aprobat propunerile Comisiei Permanente.
Deputatul József Kulcsár-Terza a fost ales ca delegat al CNS în Parlamentul României. Fostul politician al Partidului Civic Maghiar (PCM), care în prezent este preşedintele interimar al nou înfiinţatei Forţe Civice Maghiare (FCM), a ajuns în Camera Deputaţilor pe lista electorală a UDMR. În temeiul rezoluției ședinței delegaților CNS, sarcina acestuia este de a prezenta, în timpul mandatului său, obiectivele CNS în

Parlamentul României şi de a înainta proiecte de legi, cum ar fi statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc. O altă sarcină a sa este să adreseze interpelări membrilor Guvernului României şi să organizeze diferite evenimente în Parlamentul de la Bucureşti. Mandatul său este pe durata mandatului său parlamentar.

Zsolt Szilágyi, vicepreşedinte al Alianţei pentru o Europă Liberă, a fost numit în funcţia de comisar pentru afaceri europene. Sarcina sa este să stabilească şi să menţină contacte cu politicieni, organizaţii, mişcări regionale şi lideri ai comunităţilor autonome din UE. Mandatul său, ca şi cel al însărcinatului cu afaceri şi al responsabilului pentru simbolurile secuieşti, este de patru ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: