Iulia Timoșenko: Crimeea a devenit a doua Transnistrie

Legea privind înființarea unei zone economice libere pe teritoriul Crimeii nu este nimic altceva decât crearea în Ucraina a unei a doua Transnistrii, a declarat fosta șefă a executivului ucrainean, Iulia Timoșenko, informează agerpres.ro.

Timoșenko se referea la legea adoptată de Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), promulgată de președintele Petro Poroșenko și care viza Crimeea, peninsulă din sudul Ucrainei anexată în luna martie la Rusia, fără ca autoritățile de la Kiev să-și poată exercita jurisdicția.

Fosta șefă a guvernului ucrainean, în prezent lidera partidului Batkivșcina (Patria), a făcut aceste declarații în emisiunea ‘Libertate de exprimare’ la postul de televiziune ICTV, în contextul campaniei electorale ce se desfășoară în prezent în țară în vederea legislativelor anticipate la 26 octombrie.

Referitor la adoptarea acestei legi, Timoșenko a subliniat că în Crimeea nu funcționează normele internaționale pe care Kievul s-a angajat să le respecte în fața comunității internaționale, prin prisma acestei legi.

Timoșenko a criticat de asemenea și planurile privind crearea unei zone-tampon în Donbas, în conformitate cu acordurile de la Minsk, încheiate la 5 septembrie între guvernul de la Kiev și reprezentanți ai rebelilor separatiști, cu medierea OSCE. Aceasta înseamnă, în opinia ei, practic o delimitare a graniței, care poate duce la apariția unui stat nerecunoscut cu legi și administrație proprii.

La 24 septembrie a intrat în vigoare legea privind crearea unei zone economice libere în Crimeea și particularitățile activității economice în teritoriul ocupat temporar al Ucrainei, lege aprobată la 14 august de Rada Supremă.

Această zonă economică se instituie în Crimeea și Sevastopol, oraș-port, bază tradițională de amplasare a Flotei Rusiei din Marea Neagră, pe termen de zece ani, cu posibilitate de prelungire. În virtutea acestei legi, Crimeea este scutită de plata impozitelor la bugetul ucrainean pe durata a zece ani. Nu se știe însă modul în care actualele autorități de la Kiev pot să pună în aplicare această lege din moment ce peninsula se supune practic jurisdicției Rusiei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: