Posibil ajutor UE pentru Ucraina de peste un miliard de euro

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană ar putea pune la dispoziţia Ucrainei împrumuturi de peste un miliard de euro în următoarele luni şi ar putea lua în considerare un ajutor suplimentar.

În martie, Uniunea Europeană a oferit Ucrainei un pachet de împrumuturi şi granturi în valoare de 11 miliarde de euro pentru următorii câţiva ani pentru a o ajuta să-şi pună pe picioare economia devastată, în contextul conflictelor din estul ţării dintre separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale.

‘Împrumuturi de peste jumătate de miliard de euro şi granturi de 250 de milioane de euro au fost deja mobilizate de Comisia Europeană ca parte a acestui pachet’, a declarat Barroso presei după discuţiile de la Bruxelles cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

‘Alte împrumuturi de peste un miliard de euro ar putea fi alocate în următoarele luni şi suntem pregătiţi să luăm în considerare o asistenţă financiară suplimentară dacă Fondul Monetar Internaţional va identifica nevoi suplimentare în cadrul viitoarei sale misiuni de evaluare’, a mai precizat preşedintele CE.

Nu este clar însă dacă fondurile la care s-a referit Barroso ar fi suplimentare pachetului de 11 miliarde de euro stabilit în martie.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL