„Posturi la stat nu-s gratis”. Ofițeri sub acoperire, despre situația de la Spitalul Botoșani

FACEBOOK/DNA
Sursa foto: FACEBOOK / DNA

Zece arestări au fost făcute în mega dosarul de corupție de la Spitalul Județean Botoșani. Medici, asistenți, funcționari și un administrator de firmă vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Decizia a fost luată de judecători pe baza dosarului care conține monitorizări ale activității din spital, inclusiv cu oameni trimiși sub acoperire să pozeze în candidați interesați de concursuri.

Discuțiile surprinse sunt uluitoare: „Aici e legea junglei”, spune unul dintre angajați, care adaugă – „un post la stat nu e gratis”.

Rând pe rând 10 dintre cele 11 persoane care au fost duse în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă au ieșit din clădirea Tribunalului Suceava cu cătușe la mâini.

Mihai Colac avocat: „Acuzațiile sunt în mare fapte de corupție, constând în luare, dare de mită, trafic de influență și o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, divulgare de materiale care nu sunt permise să fie date publicității.”

În total, 15 persoane au fost puse sub acuzare de procurorii DNA. Un fost manager al spitalului care a fost în funcție până în vara acestui an, un medic șef de la Terapie Intensivă, un altul de la Medicină Internă și alți medici asistenți și personal medical.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: