Ursula von der Leyen a zburat de 23 de ori cu avionul privat într-un singur an

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: X

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a zburat cu un avion privat de 23 de ori pe parcursul anului trecut, adică mult mai frecvent decât cei 27 de comisari europeni, în condiţiile în care, potrivit codului de conduită al comisarilor, aeronavele private trebuie folosite doar în cazuri excepţionale, relatează joi dpa.

„Este o ruşine că preşedinta Comisiei continuă să se bazeze pe avioane private, în contextul crizei climatice”, a declarat pentru cotidianul Der Spiegel europarlamentarul Martin Schirdewan, liderul partidului german de extremă stânga Die Linke.

Comisarul UE pentru politica externă, Josep Borrell, a călătorit cu avionul privat numai de două ori în 2023, iar Comisia Europeană în ansamblu a recurs la acest mijloc doar de 29 de ori aceeaşi perioadă, potrivit unui document al Bruxellesului solicitat de europarlamentarul german.

Conform acestuia, pe lista zborurilor private ale Ursulei von der Leyen din 2023 figurează şi trei între Bruxelles, în Belgia, şi Strasbourg, în nordul Franţei, oraşele care găzduiesc cele două sedii ale Parlamentului European.

Între cele două oraşe există legături pe calea ferată şi călătoria durează mai puţin de cinci ore, a subliniat Schirdewan în remarci publicate miercuri de Der Spiegel.

Codul de conduită al comisarilor stipulează că „trebuie luate în considerare cu atenţie toate opţiunile, astfel încât taxiul aerian să fie doar ultima soluţie”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: