Primarul Londrei susține că Brexitul a costat Marea Britanie peste 178 de miliarde de dolari

Marea Britanie și UE
Sursă foto: Pinterest

Primarul Londrei, Sadiq Khan, susține că Brexitul a costat Marea Britanie peste 178 de miliarde de dolari până în prezent. Khan care s-a opus ieșirii din UE, folosește datele unui studiu realizat de economiști.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a redus dimensiunea economiei sale cu 6% până în prezent. Reducerea economică costă 140 de miliarde de lire sterline (178 de miliarde de dolari), a declarat joi primarul Londrei, Sadiq Khan. El mai spuns că deficitul va ajunge la 10% până în 2035, potrivit Reuters și Mediafax.

Khan, un membru al Partidului Laburist de opoziție, care a votat împotriva Brexit-ului în referendumul din 2016, și-a bazat declarația pe un raport comandat de la consultanții economici Cambridge Econometrics. Experții au estimat cât de repede ar fi crescut economia dacă Marea Britanie ar fi votat pentru a rămâne în UE.

„Este acum evident că Brexit-ul nu funcționează. Versiunea dură a Brexit-ului cu care am ajuns ne trage economia în jos și crește costul vieții”, a explicat Khan.

Estimarea Cambridge Econometrics a costurilor Brexitului este mai mare decât alte calcule.

Institutul Național de Cercetare Economică și Socială (NIESR) din Marea Britanie a estimat în noiembrie că Brexitul a redus dimensiunea economiei cu 2%-3%. Impactul ar putea să crească la 5%-6% până în 2035.

Jonathan Haskel, un specialist al Băncii Angliei, a estimat anul trecut, că Brexitul a afectat investițiile în afaceri provocând reducerea PIB-ului cu 1,3% până la sfârșitul lui 2022, echivalentul a 1.000 de lire sterline pe gospodărie pe an.

Evaluarea implicațiilor Brexit-ului a fost complicată de pandemia de COVID-19 la doar câteva luni după ce Marea Britanie a părăsit oficial UE în ianuarie 2020. De asemenea, Marea Britanie se confruntă cu un val de migranți din țările africane și asiatice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: