UPDATE 59 de persoane au fost evacuate dintr-o localitate deoarece se aflau în pericol din cauza inundaţiilor

Foto: ISU Alba

Cincizeci şi nouă de persoane au fost evacuate, sâmbătă, dintr-o localitatea doljeană deoarece se aflau în pericol din cauza inundaţiilor. Acestea au fost duse la şcoala din localitate sau la rude, iar autorităţile au transmis că se află în siguranţă. De asemenea, ISU Dolj a mai anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 120 de apeluri ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate de codul roşu.

UPDATE – „Au fost afeectatte gospădării din localitățile: Greceşti sat Busu, Gropanel, Almaj, Filiaşi, Botoşeşti Paia si Craiova, peste 60 de pompieri au intervenit cu cinci autospeciale şi 7 motopompe din dotare pentru evacuarea apei din gospodării (case, beciuri, curţi) , alaturi de noi a fost personalul din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localitaţile Simnicu de Sus, Pleniţa, Greceşti, Carpen, Unirea, Braloştiţa, Argetoia, Sopot, Caraula,Goieşti,  Almaj, Filiaşi, Botoşeşti Paia,  Cernăteşti.

Pe perioada codului roşu au fost evacuate la rude şi prieteni 70 de persoane din comuna Greceşti.

Situaţia hidrologică la nivelul judeţului Dolj este monitorizată în permanenţă, fiind alocate forţe şi mijloace în funcţie de evoluţia situaţiei, gradual, atât de la nivel local, cât şi asigurându-se, la nevoie, sprijin din partea autorităţilor şi instituţiilor de la nivel judeţean”, a precizat ISU Dolj.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat că în satul Raznic, zona Melcărie, apa trece peste malul stâng care a fost supraînălţat cu saci cu nisip, urmând să inunde locuinţe şi gospodării din zonă şi drumul judeţean DJ 606B.

Pompierii şi jandarmii de la Gruparea Mobilă au intervenit pentru evacuarea persoanelor din 26 de gospodării care ar urma să fie inundate. În aceste gospodării se aflau 59 de persoane.

Prefectura Dolj a precizat că aceste persoane au fost duse la şcoala din localitate sau merg la rude, toate  aflându-se în siguranţă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: