Armata UE reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte care sunt dezbătute în campania pentru alegerile europarlamentare din 2024. Statele bogate din Vestul Europei încearcă să-și schimbe industriile pentru a-și crește producția de armament. Nu toată lumea este fericită de această decizie, iar euro-atlantiștii și cei mai fideli susținători ai proiectului NATO ar putea deveni o problemă în calea noii armate UE.
Primele proiecte cu Mogherini
Federica Mogherini, fostul comisar european pentru politică externă, a făcut primele progrese în urmă cu 7 ani, pe vremea când Comisia Europeană era condusă de Juncker. Mogherini a pus bazele primelor proiecte de colaborare între statele UE în domeniul apărării. În 2017, în UE a apărut PESCO – un acord semnat de 23 de state UE pentru colaborarea în domeniul apărării.
Chiar dacă în tratatele UE se vorbește despre „apărare comună”, Uniunea nu a avut, până în 2017, proiecte comune pentru apărare. După 2017, lucrurile nu au mai avansat deloc, deși Mogherini sublinia problemele Uniunii Europene.
„Împreună cheltuim 50% din ceea ce cheltuiesc Statele Unite ale Americii, dar în termini de output, de rezultate, producem doar 15% din ceea ce produc americanii”, declara Mogherini, în 2018.
Viziunile ultra-atlantiste ale unor lideri europeni au blocat proiectele comune în domeniul apărării. Mulți s-au temut că Armata UE va înlocui NATO, ceea ce nu le-ar fi convenit deloc americanilor.
Războiul trezește UE la realitatea
Războiul de la granițele UE, în care statele UE sunt implicate, a trezit la realitate toată industria europeană. Uniunea Europeană nu are capacitate mare de producție de armament și nici atât nu poate ține pasul cu Rusia. Pe de o parte, UE nu are o industrie militară dezvoltată, iar pe de altă parte, UE se confruntă cu o dezindustrializare.
UE nu poate oferi suficient armament Ucrainei pentru că statele membre nu au capacitate mare de producție. Comisia Europeană a trasat noi direcții pentru industria militară: 50% din achizițiile militare trebuie să fie europene, până în 2030; statele sunt invitate să achiziționeze cel puțin 40% din echipamentele militare în colaborare.
Noua strategie CE propune o creștere a cheltuielilor militare, dar banii să rămână în interiorul UE. Problema principală pentru statele membre UE este aceea că depinde de piețele externe în domeniul militar. Armata UE ar trebui să încurajeze atât producția europeană, cât și dezvoltarea de noi arme comune.
Totuși, UE nu a demonstrat că ar avea suficienți bani pentru a-și crește producția de armament. Comisia a pus la dispoziție doar 1,5 miliarde de euro până în 2027 pentru a achiziții militare. În interiorul UE s-a vorbit despre posibilitatea ca o parte din banii PNRR (rămași necheltuiți) să fie direcționați către industria militară, dar reprezentanții UE au respins astfel de proiecte.
80% din armament, cumpărat din afara UE
Mogherini, în 2018, arăta că UE reușea să producă doar 15% din armele pe care le folosea. Adică 85% erau importate, în special din SUA. Situația este asemănătoare și în 2024.
Enrico Letta, fost premier al Italiei, a declarat că 80% din armele Uniunii Europene sunt importate de pe piețele străine. Letta, alături de Charles Michel (președintele Consiliului UE), a încurajat finanțarea industriei militare europene, arătând că trebuie să producem mai mult și să cumpărăm mai mult de pe piața UE.
UE, nehotărâtă în privința cheltuielilor
Deși UE este angajată într-un conflict militar, oferind arme Ucrainei în războiul cu Rusia, aceasta nu are capacitatea de a ține pasul cu industria militară rusă. Tratatele UE împiedică folosirea fondurilor comune pentru industria militară. Marile state care produc armament nu reușesc nici ele să se înțeleagă, iar Germania măcinată de probleme economice respinge creșterea cheltuielilor militare.
Dacă Comisia Europeană va pune la dispoziție mai mulți bani pentru apărare, atunci vor avea de câștigat statele cu o industrie militară dezvoltată, precum Franța, Italia, Germania sau Olanda. Germania promitea un plan uriaș de investiții în domeniul militar, dar a făcut imediat un pas înapoi. Germania este departe și de pragul de 2% din PIB pentru apărare, investind în prezent doar 1,4% (circa 52 de miliarde de euro). Dacă Germania ar oferi 2% din PIB, atunci ar deveni a treia forță militară din lume în privința bugetului, după SUA și China.
Un comisar european pentru apărare?
Ursula von der Leyen a promis că va avea un comisar european pentru apărare, dacă va primi un nou mandat la conducerea Comisiei Europene, după alegerile de pe 9 iunie. Declarația ei are rolul de a convinge marile companii de armament din UE, însă șansele acesteia la un nou mandat scad de la o zi la alta.
Rolul unui comisar european pentru apărare este incert și inutil, în acest moment. Cheltuielile pentru apărare depind exclusiv de bugetele statelor membre, nu de bugetul UE. Astfel, un comisar european nu ar avea ce să gestioneze. Comisia Europeană nu poate obliga statele membre să investească mai mult în apărare și nici nu are atribuții asupra securității statelor membre. Armata UE va rămâne un subiect sensibil pentru mulți ani.
Din declarațiile și proiectele prezentate până acum, Comisia Europeană și-ar dori să consolideze colaborarea între statele membre și să dezvolte noi arme pentru piața UE. Totuși, companiile din industria de apărare sunt foarte suveraniste și nu vor renunța la avantajele lor. Colaborarea poate funcționa doar pe timp de pace, dar cu războiul la granițe, fiecare stat va încerca să-și conserve avantajele militare pentru a se proteja de vecinii săi. Multe state UE au avut conflicte militare cu alte state UE, ceea ce împiedică „prieteniile” militare din Europa.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
