Euroalegeri. Ce planuri SF are Nicu Ștefănuță (fost USR) în Parlamentul European

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicu Ștefănuță, fost europarlamentar USR, a decis să candideze independent la alegerile europarlamentare din 2024, după ce și-a dat demisia din partidul condus de Cătălin Drulă. Nicu Ștefănuță își începe campania electorală cu numeroase realizări inventate și o termină cu promisiuni care par rupte de realitatea din România și imposibil de realizat.

10 căi ferate de mare viteză până în 2045

Nicu Ștefănuță își amăgește micuțul electorat cu 10 căi ferate de mare viteză până în 2045. Nici măcar Germania nu are 10 linii de mare viteză, care este cel mai bogat stat UE.

„Vreau ca România să aibă cel puțin 3 căi ferate de mare viteză până în 2030, și 10 până în 2045 prin care marile orașe ale României să fie legate între ele dar și de capitale Europene. Bucuresti-Brasov sau Cluj-SIbiu în doar 1 ora!” spune Ștefănuță.

Construcția de căi ferate de mare viteză este foarte scumpă. Țări precum Italia sau Franța au mari probleme cu finanțarea acestor proiecte. De unde va lua România banii necesari? România nu are bani nici măcar să renoveze actuala cale ferată și nici UE nu e foarte generoasă.

Totodată, dacă banii nu sunt importanți, Ștefănuță vrea ca tot transportul public să fie gratuit, doar nu plătește el transportul. Toată lumea să circule gratuit peste tot în țară.

„În al doilea pas voi susține introducerea transportului public gratuit în toate zonele urbane ale României”, spune candidatul independent.

La ce ar ajuta această măsură? La falimentarea companiilor de transport sau la falimentarea statului român care ar trebui să plătească aceste companii de transport. Banii nu sunt importanți pentru Nicu Ștefănuță. Rămâne un mister cum vor fi plătiți șoferii de autobuz dacă transportul va fi gratuit. Important e că fostul USR-ist își ia lunar indemnizația de peste 10.000 de euro de la Parlamentul European.

Nicu Ștefănuță nu se uită la bani

Tot la capitolul planuri SF, Nicu Ștefănuță vrea și 30 de ședințe de terapie decontate. Nicu Ștefănuță a inventat o nouă pandemie pentru a speria electoratul: „pandemia sănătății mintale”.

Fostul USR-ist vrea ca românii să aibă 30 de ședințe la terapeut decontate de stat. Tot el spune că o ședință are un preț de circa 300-400 de lei. Adică fiecare român ar primi un cadou de 12.000 de lei. De unde vor veni banii aceștia, iarăși nu știm.

Nicu Ștefănuță își amăgește electoratul și cu casele sociale sau căminele pentru studenți. UE oferă deja fonduri pentru case sociale, deci propunerea candidatului nu este o noutate în România. Mai multe primării din țară au cerut bani din PNRR pentru a construi locuințe sociale.

Toate propunerile lui Nicu Ștefănuță sunt lipsite de un impact bugetar sau de surse de finanțare. Proiectul său politic nu are nicio legătură cu realitatea politică, acolo unde investițiile sunt stabilite în funcție de ceea ce își permite o țară, nu în funcție de ceea ce visează diverși candidați.

Nicu Ștefănuță, sursa: Facebook
Nicu Ștefănuță, sursa: Facebook

Avort garantat și căsătorii LGBT

Nicu Ștefănuță vrea ca avortul să fie garantat în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Fostul USR-ist își dorește ca dreptul la avort să fie garantat și de Constituția României. De asemenea, vrea ca avortul să fie decontat de Uniunea Europeană în oricare stat membru. Banii cetățenilor ar fi irosiți pe avorturi, în timp ce România nu are bani pentru construcția de spitale.

Candidatul independent vrea să modifice și legea violului și să fie considerat viol orice act sexual fără consimțământ. Nu precizează cum ar trebui să fie acordat consimțământul.

Ștefănuță este un susținător al comunității LGBT și propune ca în România să fie introdusă căsătoria între persoanele de același sex. Acesta a participat frecvent la paradele LGBT.

„Lupt pentru implementarea deciziilor Curții Europene de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în ceea ce privește cuplurile de același sex. Lupt pentru oprirea discriminării în drepturi a membrilor comunității LGBTQIA+”, spune candidatul.

Ștefănuță a votat în favoarea celebrului Raport Matic, care le dă dreptul transsexualilor să fie considerați mame. Potrivit raportului votat de Parlamentul European și de tot USR-ul, femeile care se consideră bărbați pot fi considerate bărbați-mame. Astfel, în Uniunea Europeană apare ideea că bărbații pot da naștere unui copil, deși în realitate vorbim de femei transsexuale care se consideră bărbați. Totodată, copiii ar fi supuși la educație sexuală de la vârste foarte fragede, când nici măcar nu au astfel de interese.

Fostul USR-ist este un mare susținător al legalizării consumului de canabis în România. Deși canabisul distruge vieților multor tineri, Ștefănuță vrea ca tinerii să fie liberi să consume fără să fie sancționați.

Nicu Ștefănuță candidează pentru al doilea mandat în Parlamentul European. Într-un sondaj recent, acesta era măsurat la doar 2,6%. După 5 ani în Parlamentul European, fostul USR-ist rămâne celebru pentru paradele LGBT și promovarea consumului de droguri.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: