EXCLUSIV DEZVĂLUIRI – Traseul banilor în Bihor. Către cine s-au dus sute de milioane de euro

PSnews.ro continuă dezvăluirile despre “băieții deștepți” din teritoriu, cei care reușesc să pună mâna pe contracte de zeci și chiar sute de milioane de euro, de cele mai multe ori grație afinităților și legăturilor politice. Săptămâna trecută v-am prezentat cine sunt afaceriștii de succes din feuda lui Duicu, fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți. Astăzi, ne mutăm în nordul țării. În Bihor. Județ condus oficial de liberalul Cornel Popa, însă care, mai degrabă, pare a fi coordonat din umbră de vicepreșdintele CJ, Alexandru Kiss, fost președinte al acestei instituții.

USL, varianta de Bihor.

În ciuda faptului că Partidul Național Liberal a luat decizia de a ieși din USL și de a fuziona cu PDL, baronii din Oradea nu par să ia în serios ceea ce se hotărăște la centru și, chiar în urmă cu aproximativ o săptămână, USL de Bihor și-a reînoit jurămintele. Astfel, Consiliul Județean Bihor are o conducere USL: președinte Cornel Popa – PNL, vicepreședinte Ioan Mang – PSD, vicepreședinte Alexandru Kiss – UDMR.

Însă, dintre cei trei, Popa, Kiss și Mang, doar udemeristul Alexandru Kiss este cel mai vechi în conducerea CJ Bihor. Liderul UDMR ocupă o funcție de conducere în Consiliul Județean Bihor din anul 2004, când a fost ales președinte al CJ, urmând ca la următoarele alegeri, în 2008, să piardă șefia Consiliului, însă să fie ales în funcția de vicepreședinte, funcție pe care o deține și în acest moment.

Practic, județul Bihor pare a fi locul patronat de udemeristul Alexandru Kiss. Presa relata încă din anul 2006 despre maneverele pe care Kiss le făcea în Consiliul Județean, instituție pe care o conducea la vremea respectivă. Deci nu mare a fost mirarea când, la începutul anului 2014, DNA a pus ochii pe Kiss și pe apropiații acestuia, procurorii anticorupție începând urmărirea penală pe numele lui Kiss pentru spălare de bani și luare de mită.

După cum bine știm, în majoritatea județelor marile contracte sunt atribuite unor firme de casă și apropiate, fie partidelor, fie persoanelor care conduc principalele instituții ale statului din zona respectivă. Județul Bihor nu face excepție. Pentru a vedea cui i-au fost atribuite cele mai profitabile contracte încheiate în ultimii șapte ani între Consiliul Județean Bihor și firmele private, PSnews.ro a cerut Consiliului Județean Bihor contractele cu o valoare mai mare de 1 milion de euro, încheiate din 2008 și până în prezent de această instituție.

Iată și răspunsul oferit de reprezentanții CJ Bihor.

bihor watermark

Vezi AICI lista completă.

Beniamin Rus, aspirant la titlul de Regele asfaltului

Beniamin Rus, aspirant la titlul de Regele asfaltului – după cum declara chiar el – este un apropiat al lui Alexandru Kiss. Cei doi sunt urmăriți penal de procurorii anticorupție în același dosar. Potrivit DNA, Kiss ar fi primit, în 2006, pe când era șef al CJ Bihor, 600.000 euro de la Selina Grup – firma de construcții a lui Beniamin Rus – pentru ca acesta să câștige o licitație.

”Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către suspectul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, Consiliul Județean Bihor a fost prejudiciat cu circa 8,6 milioane euro”, notează procurorii în ordonanța de începere a urmăririi penale pe numele celor doi.

Selina Grup, firma deținută de prietenul lui Kiss, a încasat de la Consiliul Județean aproape 670 de milioane de euro, în ultimii șapte ani, pentru contracte de modernizare și reabilitare de drumuri, dar și pentru reabilitarea unui muzeu. De menționat este că cele 670 de milioane de euro sunt suma totală a contractelor cu o valoare mai mare de un milion de euro. Totodată, mai trebuie să precizăm că Selina Grup rezidă în cinci firme: Selina S.R.L.,Trameco S.A., Drumuri Bihor S.A., Selina Invest S.R.L. și Selina Kurdistan.

Dacă analizăm puțin perioadele în care Beniamin Rus a câștigat cele mai importante contracte, raportate la conducerea CJ din perioada respectivă, putem observa următoarele:

1. Cel mai important contract a fost câștigat chiar în 2014 – 220 milioane de euro – pentru modernizarea unui drum de 27 de kilometri. Deși au mai fost și alte două firme participante la licitație, după ce alte nouă au fost descalificate, Selina Grup a fost cea care a câștigat licitația.

2. În perioada 2010 – 2011 firma deținută de Beniamin Rus nu a încheiat niciun contract cu o valoare mai mare mare de un milion de euro cu Consiliul Județean Bihor. Motivul pentru care Selina Grup nu a mai câștigat nicio licitație bănoasă la CJ Bihor ar putea fi faptul că începând cu 2009, când Selina Grup a câștigat un contract de aproximativ 215 milioane de euro la CJ Bihor, Beniamin Rus a început un imens scandal cu Radu Țîrle, pe atunci președinte al Consiliului Județean Bihor. Se pare că în acea perioadă Kiss pierduse puțin controlul instituției pe care a condus-o.

3. Lucrurile au redevenit la normal imediat după ce Țîrle a plecat de la șefia CJ Bihor, adică în 2012 când USL a pus stăpânire pe instituție. În 2012 și 2013 Selina Grup a prins două contracte cu o valoare totală de peste 24 de milioane de euro, iar în 2014 a pus mâna pe cel mai mare contract încheiat între Consiliul Județean Bihor și o firmă privată în valoare de aproape 220 de milioane de euro.

selina watermark

Cum l-a scos Radu Țîrle pe Beniamin Rus din joc

Radu Țîrile, contracandidatul lui Kiss din 2008 și cel care i-a luat fața udemeristului câștigând șefia Consiliului Județean Bihor, este cel care l-a scos pe Beniamin Rus din joc. După cum am relatat mai devreme, între Țîrle și Beniamin Rus lucrurile nu au stat deloc roz pe perioada mandatului.

Radu Țîrile a avut un trecut politic zbuciumat. A trecut de la PDL la PNL și înapoi la PDL, după cum bătea vântul… sau puterea. În 2007, Țîrle a fost exclus din PDL și s-a înscris în PNL, cei care l-au și propus pentru funcția de șef al CJ Bihor. Când președintele PNL Bihor, Cornel Popa – viitor președinte al CJ, l-a anunțat că nu va fi propunerea PNL pentru șefia CJ Bihor, Țîrle s-a reorientat spre PDL, după ce în 2011 a fost exclus din PNL. Potrivit presei locale, la vremea respectivă Radu Ţîrle şi-a motivat trecerea la PDL şi prin eventualitatea unui sprijin puternic dinspre Guvern spre judeţul Bihor, un guvern PDL condus de Emil Boc.

Deci, la preluarea mandatului Țîrle era un penelist convins, doar ei au fost cei care l-au făcut șef de CJ, motiv pentru care era normal să își ajute ”frații” liberali. Pentru că Selina era abonată la contractele CJ, Țîrle trebuia să găsească o modalitate prin care să îl scoată pe Beniamin Rus din joc.

În primele luni ale anului 2008, la aproximativ o lună după alegerile locale, CJ Bihor scoate la licitație un contract de peste 73 de milioane de euro care prevedea modernizarea unui drum, licitație câștigată inițial de Selina. Însă Țîrile a declarat public că vechea gardă PDL-UDMR de la conducerea CJ scosese la licitaţie modernizarea drumului doar pentru interesul propriu şi, ca atare, investiţia va fi blocată.

După câteva luni Țîrle s-a răzgândit și pe 18 decembrie, a comunicat Selinei că, deşi sub raportul preţului s-a clasat pe locul l, oferta sa ar fi fost subevaluată şi, ca atare, a fost respinsă. Câştigătoare a fost declarată firma de pe locul doi, Asfamixt SRL, care propunea realizarea investiţiei cu peste 73 de milioane de euro, iar pe 31 decembrie 2008 Consiliul Judeţean a şi încheiat contractul de execuţie a lucrării de reabilitare a drumului, potrivit gandul.info.

ASFAMIXT

Familia liberală

Asfamixt SRL, de fapt, un holding, adică o asociere dintre cinci societăţi – Flodor Trans Com, Costa VOC Impex, Madona Impex, Glauss Topo şi Someş Construct, toate legate de membri PNL.

Flodor este patronată de Dumitru Neag, liberal marcant care a ajuns în atenţia opiniei publice în 2007 cu scandalul legat de o licitaţie făcută beneficiul său de către conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului.

Firma Madona Impex, şi ea asociată în holding, este patronată de fraţii Dan şi Cătălin Oprean, nepoţii lui Dumitru Neag şi fiii şefului Direcţiei Ape-Crişuri, Ioan Oprean, la rândul său membru PNL.

Evident, şi celelalte două firme din Asfamixt fac parte din marea familie liberală. Costa VOC Impex îi aparţine lui Tiberiu Roman Costa, partener de afaceri de-al aceluiaşi Neag, iar Glauss Topo e a lui Nagy Ludovic, nimeni altul decât fostul director al Secţiei Drumuri Naţionale Bihor, potrivit bihoreanul.ro

Regele asfaltului de Mehedinți îi ia fața lui Beniamin Rus – aspirant la același titlu

Având în vedere disputa dintre ”prințul asfaltului de Bihor” Beniamin Rus și președintele CJ Radu Țîrle, în 2010 și 2011 Selina Grup nu a mai câștigat nicio licitaţie. Dacă până în 2009 exista un singur câştigător pentru întreţinerea drumurilor din tot judeţul, de această dată administraţia Ţîrle a împărţit Bihorul în cinci zone distincte. Fostul contractant al drumurilor judeţene Selina Grup controlată de Beniamin Rus, nu a câştigat nici măcar o zonă din cele cinci. Două, din cele cinci contracte, în valoare totală de peste 11 milioane de euro au fost câștigate de Idecon S.A.U. Zaragoza şi SC Via Vita SRL.

Via Vita SRL era până în 2011 firmă specializată în ceea ce privește câștigarea contractelor cu CJ Mehedinți. Patronul acestei firme este nimeni altul decât Sorin Duducea, fost director la compania de drumuri din Severin, cunoscut sub numele de Regele asfaltului din Mehedinți.

Ca orice ”rege al asflatului” care se respectă, Duducea a petrecut 24 de ore după gratii, în 2013, pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

via vita

Cârtița lui Uioreanu a ajuns și la Bihor

Un alt om de afaceri controversat care a avut contracte de sute de milioane de euro cu Consiliul Județean Bihor este Gabriel Silagyi, patronul MBS Group SRL. Silagyi este implicat în dosarul de spălare de bani al fostului președinte de CJ Cluj, Horea Uioreanu. MBS Group fiind firma prin care Uioreanu transfera bani din CJ în buzunarul propriu. De asemenea, Gabriel Silagyi a fost consilier local la Turda, din partea PDL, iar numele său a fost vehiculat în „scandalul patinoarelor”. În prezent, firma sa este în insolvenţă.

MBS Gruop în asociere cu Alfarom și Nemzetkozi Betonut din Budapesta au încheiat două contracte, în 2009 și 2011, cu Consiliul Județean Bihor. Potrivit documentului trimis de reprezentanții Consiliului Județean Bihor, contractul din 2009 are o valoare de peste 205 milioane de euro, în timp ce cel din 2011 este de doar 71 de milioane de euro.

Deci, în altă ordine de idei, având în vedere lucrurile prezentate mai sus, putem trage o singură concluzie: să închei contracte de sute de milioane de euro cu Consiliul Județean Bihor trebuie să fii apropiat de cel puțin unul dintre baronii care conduc CJ.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: