De ce PMP, Forţa Dreptei şi REPER nu au reprezentanţi în BEC. Cum apare PMP în Registrul partidelor

PMP Partidul Miscarea Populara
Foto: PMP Partidul Miscarea Populara

Procesul verbal privind constituirea Biroului Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie explică de ce formaţiunile PMP, Forţa Dreptei şi REPER nu au reprezentanţi în BEC. Astfel, Partidul Mişcarea Populară nu are un reprezentant în BEC deoarece, conform datelor publice înscrise în Registrul partidelor politice, funcţia de preşedinte este deţinută de către Cristian Diaconescu şi nu de către Eugen Tomac. De asemenea, Forţa Dreptei şi partidul REPER nu au reprezentanţi în BEC fiindcă niciunana dintre cele două formaţiuni politice nu a obţinut mandate la alegerile europarlamentare din anul 2019.

„Se constată că propunerea de desemnare a doamnei Ruxandra Daniela Mihai – reprezentat al Partidului Mişcarea Populară, desemnat prin adresa nr. 150/15.03.2024 semnată de domnul Eugen Tomac şi de domnul Ionuţ Simionca. Raportat la datele publice înscrise în Registrul partidelor politice la data prezentului, reiese că funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară este deţinută de domnul Cristian Diaconescu. În urma supunerii la vot, cererea de reprezentare a fost respinsă de membrii Biroului Electoral Central în temeiul art. 144 lit. a) din Statutul Partidului Mişcarea Populară, conform căruia preşedintele partidului conduce şi coordonează activitatea organismelor naţionale ale partidului şi poate desemna reprezentant al partidului în Biroul Electoral Central, precum şi a faptului că faţă de terţi, opozabilitatea preşedintelui Partidului Mişcarea Populară este dată de cele înscrise în Registrul Partidelor”, arată proces-verbal nr. 1/PVC/BEC/16.03.2024 privind constituirea Biroului Electoral Centralpentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024.

În ceea ce priveşte, partidul Forţa Dreptei şi partidul REPER, documentul mai sus citat precizează că cele două formaţiuni nu au obţinut mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 şi drept urmare nu au reprezentanţi în BEC.

„- Totodată, prin adresa din data de 16.03.2024, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. 10R/BEC2024/16.03.2024, Partidul Forţa Dreptei a desemnat pe domnul Eduard-Andi MANCIU ca reprezentant în Biroul Electoral Central. Se constată că, potrivit adresei nr. 5235/15.03.2024 a Autorităţii Electorale Permanente, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. 5C/BEC2024/15.03.2024, Partidul Forţa Dreptei nu a obţinut mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019. Motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (4) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024, Biroul Electoral Central nu se va completa şi cu reprezentantul Partidului Forţa Dreptei.

– De asemenea, prin adresa din data de 15.03.2024, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. 8R/BEC2024/15.03.2024, Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) a desemnat pe domnul Tiberiu Ionuţ PETRESCU ca reprezentant în Biroul Electoral Central. Se constată că, potrivit adresei nr. 5235/15.03.2024 a Autorităţii Electorale Permanente, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. 5C/BEC2024/15.03.2024, Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) nu a obţinut mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019. Motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (4) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024, Biroul Electoral Central nu se va completa şi cu reprezentantul Partidului Reînnoim Proiectul European al României (REPER)”, conform procesului verbal privind constituirea BEC pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL